Dan Chișu

S-a născut la 21 iulie 1955. Sursele diferă în privința locului nașterii. Adevărul indică orașul Brăila, iar ZIUA de Constanța și revista online a UCIN, AaRC, dau satul Dăeni din județul Tulcea.^{[20][21][4][22][5]} Tatăl său era militar și a fost comandantul penitenciarului din Brăila. Mama, după spusele lui Chișu, a fost mai severă.^[21][23] Are un frate cu trei ani mai mare, criticul și istoricul literar Lucian Chișu.^[20][4] Acesta este cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” și a condus interimar Muzeul Național al Literaturii Române.^[24][25]

Familia s-a mutat de mai multe ori. Chișu și-a petrecut o bună parte din copilărie la Turda, dar și la Brad și la Brăila.^[26] În vacanțe, părinții îi trimiteau pe cei doi frați la bunici. Bunica dinspre mamă era din Domnești, în Argeș, iar cea dinspre tată din zona Cheilor Turzii.^[20] A absolvit liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila.^[20][22]

La Brăila a descoperit teatrul, prin actorul Mircea Crețu și prin tânărul regizor Alexandru Tocilescu, repartizat atunci la teatrul din oraș.^[27][28] Chișu a spus mai târziu că, fără Tocilescu, ar fi urmat probabil Medicina, cum își doreau părinții.^[20] Tot la Brăila l-a cunoscut pe Nicu Covaci, venit în oraș cu Phoenix, și s-a împrietenit cu el.^[27] A început studii de filologie la Iași, pe care le-a întrerupt în anii '70.^[5] Facultatea nu-i plăcea, iar Chișu a plecat cu formația în turneele ei prin țară.^[20][29] A lucrat la costumele și măștile spectacolului formației după albumul Cantafabule. El datează această colaborare în 1977. O cronologie a formației publicată de Comentator o plasează în 1975 și atribuie costumele mamei lui Nicu Covaci, ajutată de Chișu.^[27][30]

A dat de mai multe ori admitere la regie de teatru la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, fără să reușească. În acest timp, familia credea că e student la Iași.^[26][28] A lucrat ca instructor de schi și de schi nautic și ca ghid de turism.^[23][29] S-a angajat și recuziter la studiourile de la Buftea.^[23] A spus mai târziu că eșecul de la admitere l-a făcut să plece din țară.^[26]

În 1982 a emigrat în Franța. După propria relatare, a plecat în urma unei căsătorii aranjate cu fiica unor prieteni care veneau la schi. Tatăl său l-a încurajat să plece, deși știa că decizia fiului îi putea afecta cariera.^[26][23][31] La Paris a urmat un curs de operator video la o școală de audiovizual, École Supérieure „Image et Son”.^[5][22] A lucrat la IBM și la agenția de turism Nouvelles Frontières.^[26] Până în 1986 călătorise pe aproape toate continentele. Ca angajat al agenției alegea cele mai îndepărtate destinații, iar în India, unde a mers pentru agenție, a rămas șase luni.^[31]

În 1988 l-a cunoscut pe Ion Țiriac.^[26] A lucrat cu el și a făcut documentare despre turneele acestuia.^[9] Chișu l-a numit pe Țiriac unul dintre cei trei oameni care l-au influențat decisiv.^[20] A filmat și formația Phoenix în anii exilului acesteia. O parte din aceste imagini au fost folosite mai târziu în documentarul Phoenix: Povestea (2022), regizat de Cristian Radu Nema și Mimis Ravanis.^[32][33]

Festivalul Internațional de Film DaKINO a debutat în 1991, ca festival al studenților la regie și imagine.^[35][4] Din 1994 a devenit internațional.^[35] Ediția a 17-a, din 2007, a avut un buget de aproximativ 450.000 de euro, iar proiecțiile au avut loc la Muzeul Național de Artă al României.^[36] În 2008, sub conducerea Cristinei Hoffman, festivalul s-a ținut la cinematograful The Light, iar trofeul DaKINO a început să fie acordat unui documentar.^[6] Ediția aniversară din 2010 a prezentat filmele câștigătoare din 1991–2009 și a inclus un concert Goran Bregović la Sala Palatului.^[37] Din 2011, DaKINO a revenit la formula inițială, de festival de scurtmetraje.^[38]

În 2014, Chișu spunea că festivalul este condus de o echipă tânără și că el a renunțat la organizarea de evenimente.^[9] Edițiile următoare au avut loc primăvara. Cea de-a 24-a, din martie 2015, a fost organizată de Primăria Sectorului 3, iar a 26-a, din martie 2017, a avut sediul la ARCUB.^[39][7] Cotidianul scria atunci că DaKINO este unul dintre cele mai vechi festivaluri de scurtmetraj din Europa de Est.^[7] Ediția a 28-a a avut loc în martie 2019.^[40]

Fundația DaKINO a organizat în 1995, la București, prima ediție românească a Nopții Devoratorilor de Publicitate, un maraton de proiecții de reclame.^[41][8] Din 1997 spectacolul a plecat în turneu prin marile orașe, iar din 1999 a ajuns și pe litoral.^[42] În 2003, Chișu a cedat partea de organizare companiei Millenium Group, dar a păstrat licența și rolul de producător.^[43] Ediția din 2008, de la Sala Polivalentă, a adunat peste 5.000 de oameni.^[41] După o ediție online în timpul pandemiei și o pauză de peste trei ani, spectacolul a revenit în 2025, la Cluj și la București, cu Chișu ca producător general.^[44][45]

Chișu spune că a început colaborarea cu Goran Bregović în 1996 și că a făcut cu el peste 80 de concerte în România.^[9] Revista VIVA!, citată de România TV, dă ca an de început 1998.^[18] Turneul din 2007, în cinci orașe, a fost organizat de Fundația DaKINO și a costat aproximativ 150.000 de euro.^[46] Bregović a compus mai târziu muzica filmului Ursul. Concertul pe care l-a susținut în iunie 2011 în Piața Mare din Sibiu, la Festivalul Internațional de Film Transilvania, a fost programat împreună cu o proiecție a filmului.^[47]

La sfârșitul lui 2003, Chișu a început să organizeze spectacole de stand-up comedy la Cafe DeKo, cafeneaua sa din clădirea Teatrului Național. Revista Capital prezenta proiectul ca pe o noutate pentru România, cu spectacole în fiecare vineri și sâmbătă.^[10][11] Tot în 2003 a format Trupa DeKo.^[48] În 2006 trupa îi avea pe Mihai Bobonete, Costel Bojog, Viorel Dragu și Claudiu Teohari. Lunea, cafeneaua ținea și o seară de open mic, anunțată de organizatori drept singura din București.^[49] În 2009, aceeași revistă scria că genul a debutat în România la Cafe DeKo și că trupa susținuse în șase ani aproximativ o mie de spectacole.^[11] Evenimentul Zilei scria în 2008 că stand-up comedy este asociat în România cu numele lui Chișu, principalul promotor al genului.^[50]

În 2004 a pornit în primul său ocol al Pământului.^[9] Proiectul purta numele romanului lui Jules Verne, Ocolul Pământului în 80 de zile. Fusese anunțat în 2003, cu un contract cu TVR pentru o serie de episoade.^[31] A realizat și a prezentat apoi emisiunea de travel cooking Mănânc, deci exist, filmată în călătoriile sale prin lume și difuzată de Realitatea TV.^{[9][51][52][17]} În 2010 spunea că renunțase la emisiunea sa de televiziune, după trei ani de emisiuni culinare.^[52]

În martie 2006 a plecat în Peru ca să filmeze inițierea unui tânăr într-un ritual șamanic, pentru un documentar plănuit în patru episoade.^[53] Un alt documentar de călătorie, Orașele pierdute ale incașilor, a primit în 2007 premiul Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România pentru cel mai bun documentar de călătorie.^[5]

Chișu a jucat în filme încă din anii '90. A apărut în Senatorul melcilor (1995) al lui Mircea Daneliuc, film selecționat în competiția Festivalului de la Cannes.^[54] A jucat apoi în Asfalt Tango (1996), regizat de Nae Caranfil, și în Faimosul paparazzo (1999) al lui Nicolae Mărgineanu. În Turnul din Pisa (2002), al lui Șerban Marinescu, a avut rolul unui producător de televiziune.^[17][55] În 2006 a avut un rol în serialul La urgență.^[17]

A apărut și în scurtmetrajul Excursie al lui Adrian Sitaru, lansat în 2014, și în comedia #Selfie (2014) a Cristinei Iacob, în rolul tatălui uneia dintre eroine.^[56][17] În 2024 s-a întors în România pentru un rol în serialul Iubire cu parfum de lavandă de la Antena 1, scris de Ruxandra Ion.^[18][57] În propriile filme apare în distribuția lui Déjà Vu și joacă un regizor în Nouă povești de dragoste și ură în izolare.^[58][59]

Chișu a debutat în lungmetraj în 2010, la 55 de ani, cu WebSiteStory, pe care l-a scris, regizat și produs.^[18][60] Filmul o urmărește pe Laura, o tânără de 18 ani care, după o noapte într-un club, află că prietena ei, Mira, a murit. Laura caută adevărul în înregistrările postate de Mira pe YouTube. Filmările au durat 12 zile, la București, cu un buget de aproximativ 120.000 de euro. Actorii, cei mai mulți neprofesioniști, nu au avut un scenariu, ci câte o descriere de patru pagini a personajului. Potrivit IONCINEMA, a fost primul lungmetraj românesc filmat cu o cameră RED.^[60] WebSiteStory a fost selecționat la FilmFest Hamburg, în secțiunea Eurovisuell, și a primit premiul UCIN pentru film experimental.^[60][61]

Al doilea film, Ursul (2011), a fost produs de Tudor Giurgiu prin Libra Film și distribuit de Transilvania Film.^[62][63] Scenariul câștigase în 2008 premiul pentru cel mai bun pitching la Connecting Cottbus.^[62] Acțiunea se petrece în România anilor '90. Noul director al Circului de Stat din București vrea să salveze instituția vânzând ultimul urs unui vânător german, iar angajații circului se opun.^[64][65] Filmările au început în august 2009 și au durat 24 de zile. Potrivit FilmNewEurope, bugetul a fost de 550.000 de euro, din care 268.824 de euro au venit de la CNC. Proiectul a făcut parte și dintr-un pachet de dezvoltare finanțat prin programul MEDIA pentru cinci filme ale Libra Film.^[63] Evenimentul Zilei a dat însă o cifră de 800.000 de euro.^[66] Muzica este semnată de Goran Bregović, care a spus că este prima lui comedie.^[66]

Filmul a intrat în cinematografe pe 6 mai 2011. Din distribuție fac parte Șerban Pavlu, Mihai Constantin, Magda Catone, Claudiu Bleonț și Gabriel Spahiu.^[62][66] Chișu l-a descris ca pe un film despre sinceritatea fiecăruia dintre noi.^[66] Ursul a fost nominalizat la premiul pentru cel mai bun film românesc al TIFF 2011 și la Marele Premiu al festivalului de la Mons, în 2012. În același an a concurat la festivalul de la Vukovar.^[64][65]

Filmările la Și caii sunt verzi pe pereți au început în septembrie 2010, la București, Brașov și Vălenii de Munte, sub titlul de lucru în engleză Looking for a Mare's Nest.^[67] Filmul a fost produs de DaKINO, împreună cu Giuliano Doman și compania acestuia, Family Film. Bugetul, de 255.000 de euro, nu a inclus bani de la CNC. Chișu spunea atunci că, fără o finanțare de la CNC, nu poți găsi bani nici la televiziuni.^[68] El a descris filmul drept două povești din două generații, cu aceeași temă, iluzia îmbogățirii.^[69] Un magazioner concediat, jucat de Adrian Titieni, se înscrie la un curs de calculatoare. În paralel, un adolescent câștigă marele premiu la o tombolă, unde o tânără l-a înscris pe numele altcuiva. Cei doi pornesc să-l caute pe omul trecut pe bilet.^[70]

Filmul a fost prezentat la TIFF 2012, în secțiunea Zilele Filmului Românesc.^[68] Premiera de gală a fost pe 2 noiembrie 2012, la CinemaPro.^[71] Pe 16 noiembrie a rulat la Cinemateca Union, în programul KINObservator, urmat de o discuție cu regizorul și cu echipa.^[69] La Premiile Gopo din 2013 a avut șapte nominalizări, între care una pentru scenariul lui Chișu.^[72] În 2013 a concurat și la festivalul Love is Folly de la Varna, iar în 2023 era disponibil pe Netflix.^[73]

Déjà Vu a avut premiera mondială la TIFF 2013. Filmul are doar șase scene, repetate două săptămâni și filmate în zece zile.^[74] Mihai, un bărbat de 55 de ani, se trezește pentru prima dată acasă lângă amantă, nu lângă soție.^[75] Personajul nu apare niciodată pe ecran. Totul este filmat aproape fără tăieturi, din perspectiva lui Mihai, cu o cameră montată pe cap. Camera a fost purtată chiar de Chișu, care semnează imaginea împreună cu Andrei Gheorghe.^[76][58] Chișu a fost aici scenarist, regizor, operator, actor și producător.^[75][58]

Ioana Flora, în rolul amantei, a primit premiul UCIN pentru interpretare feminină.^[77][75] Premiera de gală a avut loc pe 14 noiembrie 2013, iar HBO l-a difuzat în iunie 2014.^[75][78] În același an a concurat la Festivalul de Film de Autor de la Rabat.^[79] Ionuț Mareș i-a dat două stele din cinci și a văzut în el mai degrabă un capriciu al autorului.^[12] Ronan Doyle, de la Next Projection, a apreciat experimentul, dar a scris că filmul rămâne la stadiul de idei.^[76]

Documentarul YouTube Bazaar (2015) spune povestea lui Bahoi, prezentat de Adevărul drept primul vlogger român.^[80] În 2016 a intrat în competiția Festivalului Internațional de Film București. Organizatorii l-au prezentat pe Chișu drept „campionul producției independente de film”.^[81]

Filmările la București NonStop au început în iunie 2013.^[82] În octombrie același an, filmul a fost singurul proiect românesc din secțiunea work in progress a târgului CentEast de la Varșovia. Avea o finanțare exclusiv independentă.^[13] Filmul spune patru povești dintr-o noapte, legate prin Achim, vânzătorul unui magazin non-stop dintr-un cartier de blocuri, jucat de Gheorghe Ifrim. În distribuție mai sunt Ion Besoiu, Dorina Lazăr, Olimpia Melinte, Adrian Titieni, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.^[83]

București NonStop a avut premiera mondială în competiția Zilelor Filmului Românesc de la TIFF 2015.^[84] A intrat în cinematografe pe 13 noiembrie 2015, iar Chișu a anunțat că toate încasările din bilete vor merge în contul de ajutor pentru victimele incendiului din clubul Colectiv.^[83][85] În decembrie 2015 filmul a fost proiectat la New York, în seria „Making Waves: New Romanian Cinema” a Film Society of Lincoln Center.^[86] A câștigat trofeul pentru cel mai bun lungmetraj la festivalul de film independent IPIFF din 2015.^[87] În 2016 a primit premiul „Coup de cœur” al juriului la Festivalul Internațional de Film de la Mons.^[88] La Premiile Gopo din 2016 a avut nouă nominalizări, între care cele pentru cel mai bun film și pentru regie.^[89] Tot în 2016 a primit Marele Premiu și Trofeul UCIN. La aceeași gală, Chișu fusese nominalizat atât pentru regie, cât și pentru scenariu.^[14][90]

Aniversarea (2017), al șaptelea său lungmetraj, a fost realizat cu sprijinul CNC. Chișu l-a produs prin DaKINO, iar coproducători au fost Adrian Sitaru, prin 4Proof Film, și Codin Maticiuc, prin WatchMe Productions.^[91] La a 94-a aniversare a lui Radu Maligan, familia și foștii colegi se adună la petrecerea bătrânului. Jumătate dintre invitați vor să-l convingă să se spovedească unui preot. Ceilalți cred că nu poți forța pe cineva să acționeze împotriva voinței sale.^[91] Radu Maligan este interpretat de Mircea Albulescu, iar Aniversarea a fost ultimul său film.^[91][92] Chișu a spus că e un film despre credință, scris „din ateul din mine”.^[91] Într-un alt interviu l-a descris mai degrabă ca pe un film despre singurătate.^[93]

Aniversarea a avut premiera mondială la TIFF, în iunie 2017, și o proiecție specială la Festivalul Anonimul. Premiera internațională a avut loc în octombrie, în competiția oficială a Festivalului de Film de la Varșovia. Filmul a intrat în cinematografe pe 10 noiembrie 2017.^[94][91] În aprilie 2018 a fost proiectat la Institutul Cultural Român de la Londra, care îl prezenta pe Chișu drept unul dintre cei mai prolifici regizori români.^[94] La Premiile Gopo din 2018 filmul a fost nominalizat în șapte categorii, între care imagine, sunet și interpretare în roluri secundare.^[95]

5 minute (2019) a fost produs de Anamaria Antoci, prin Domestic Film, în coproducție cu DaKINO. Proiectul a avut sprijinul CNC și al programului Europa Creativă MEDIA.^[96] Filmul pornește de la un caz real. În 2013, la cinematograful Muzeului Țăranului, un grup de protestatari a întrerupt proiecția unui film cu temă LGBT.^[97] Povestea îl urmărește pe ofițerul de jandarmi care a condus echipa trimisă la cinematograf, jucat de Mihai Călin, și investigația unei tinere jurnaliste, jucată de Diana Cavallioti.^[96][98]

Premiera mondială a avut loc în octombrie 2019, în competiția oficială a celei de-a 35-a ediții a Festivalului de la Varșovia.^[96] Lansarea în cinematografe, programată pentru 27 martie 2020, a fost amânată din cauza pandemiei de COVID-19.^[99][100] Filmul a ajuns în săli pe 20 noiembrie 2020. Chișu a spus atunci că realizatorul nu trebuie să fie partizan, ci să prezinte povestea.^[98] La Premiile Gopo din 2021, 5 minute a câștigat patru trofee, toate pentru interpretare, prin Mihai Călin, Diana Cavallioti, Emanuel Pârvu și Elvira Deatcu.^[101] La gala UCIN din același an, Chișu a primit premiul „Lucian Pintilie” pentru regie, iar filmul a mai luat premiile pentru interpretare masculină și pentru montaj.^[15] Chișu fusese nominalizat și pentru scenariu, iar filmul pentru Marele Premiu.^[102]

În primăvara lui 2020, în timpul stării de urgență, Chișu a scris și a regizat de la distanță Nouă povești de dragoste și ură în izolare. Scenariul a fost scris între 12 martie și 10 aprilie, iar filmările au avut loc între 15 și 23 aprilie. Cei 17 actori s-au filmat singuri, iar bugetul a fost zero.^[103] În film, Chișu joacă un regizor aflat în conflict cu actorii săi.^[59][104] Experimentul, de 73 de minute, a fost lansat pe YouTube în mai 2020.^[105] Ulterior a fost vândut către HBO.^[104] Ziarul Metropolis l-a analizat alături de un alt film românesc făcut în izolare, într-o cronică nefavorabilă.^[103]

Fundația DaKINO a fost coproducătoare la Faimosul paparazzo (1999).^[55] DaKINO Production a coprodus Love Building (2013) al Iuliei Rugină și a produs și distribuit Planșa (2014), debutul lui Andrei Gheorghe.^[106][107] #dogpoopgirl, debutul lui Andrei Huțuleac, a fost produs de DaKINO împreună cu Diud. În aprilie 2021 a câștigat marele trofeu al Festivalului de Film de la Moscova, Sfântul Gheorghe de Aur.^[108][109] A mai primit premiul pentru debut al Zilelor Filmului Românesc la TIFF 2021, iar Andreea Grămoșteanu a luat pentru rolul principal Premiul Gopo pentru cea mai bună actriță, în 2023.^[110][111]

Chișu a scris și scenariul de la care a pornit The Perfect Escape (2023), regizat de Cristina Jacob. Regizoarea i-a cumpărat textul, iar Chișu a refuzat să-l rescrie el însuși.^[112] În clasamentul concursului CNC din 2019, proiectul apărea sub titlul O noapte furtunoasă, cu scenariul pe numele lui Chișu și al regizoarei. A primit atunci un credit de 1,2 milioane de lei.^[113]