Sari la conținut

Demet Demir

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Demet Demir
Demet Demir
Date personale
Născută (65 de ani) Modificați la Wikidata
Yalova, Turcia Modificați la Wikidata
Cetățenie Turcia Modificați la Wikidata
Ocupațiepoliticiană Modificați la Wikidata
Limbi vorbiteturcă Modificați la Wikidata

Demet Demir (n. , Yalova, Turcia) este o activistă LGBT⁠(d) din Turcia. În 1997, a primit Premiul Felipa de Souza⁠(d) pentru activismul său.

Demir s-a născut la Yalova pe 12 martie 1961.[1] După divorțul părinților ei, ea și sora sa s-au mutat la Istanbul pe când Demir avea cinci ani.[2] Demir a fost atribuită genului masculin la naștere⁠(d), dar și-a descoperit identitatea trans în jurul vârstei de 17 ani, citind despre Bülent Ersoy.[2][3] Întâlnirile sale ulterioare cu persoane similare în Parcul Gezi⁠(d) din Taksim și în cluburile de noapte din apropiere, frecventate de persoane LGBT, i-au consolidat preferințele.[2]

În 1979, s-a implicat în mișcarea de stânga din Turcia[2] și a fost arestată la 1 mai 1980 în timpul unei demonstrații de Ziua Muncii.[4] În tot acest timp, și-a ascuns transexualitatea pentru a fi acceptată în cadrul mișcării politice.[3] După arestare, a fost torturată de poliție înainte de a fi trimisă în spitale care se ocupau de boli sexuale, într-o încercare de a o „vindeca” de homosexualitate.[4] După lovitura de stat din Turcia din 1980, Demir a fost condamnată la 15 luni de închisoare pentru activitatea ei politică, începând din 1982, dar a fost eliberată după 8 luni.[5][4] În timpul încarcerării, ceilalți deținuți au aflat despre identitatea ei non-heteronormativă, fiind supusă izolării.[4]

După ieșirea din închisoare, a început să își afirme identitatea sexuală, dar nu s-a implicat imediat în activismul LGBT⁠(d).[4] Conform lui Demir, acea perioadă era opresivă pentru persoanele queer; acestea erau adesea supuse deținerilor ilegale, abuzurilor fizice⁠(d), discriminării active, strămutării forțate și agresiunilor sexuale.[2][3] A fost torturată în custodie ilegală a guvernului de trei ori în 1983 și a fost martoră la raziile poliției militare în cluburile de noapte din Beyoğlu și în ghetourile din Cihangir⁠(d), desfășurate pentru a viola homosexuali.[4][2] A primit puțin sprijin din partea partidelor de stânga din acea perioadă, care considerau transexualitatea o boală burgheză, ceea ce a dus la o treptată deiluzionare a ei.[2]

Ulterior, s-a alăturat partidului Radikal Demokratik Birlik, care a fost responsabil pentru inițierea primei mișcări din Turcia având ca scop eliminarea discriminării⁠(d) și violenței împotriva persoanelor LGBT și a altor minorități.[2][4] A devenit mai conștientă de perpetuarea violenței sistemice de către stat împotriva minorităților și a învățat despre conceptele de feminism, ecologism și militarism. În 1989, Demir s-a alăturat Asociației pentru Drepturile Omului din Turcia (İHD), unde a contribuit la înființarea „Comisiei pentru Minorități Sexuale” și a altor platforme similare alături de colegele feministe Ayșe Düzkan, Filiz Karakuș și altele, devenind în cele din urmă prima delegată transgen a İHD.[4][2] Eforturile ei au fost în mare parte nefuncționale din cauza excluderii de către majoritatea socialistă.[3] În același an, a fost supusă unei discriminări active (și ulterior torturii) în timp ce asista la un proces judiciar în numele İHD, deoarece trăsăturile ei fizice nu se potriveau cu genul declarat în cartea de identitate.[3]

În 1991, Demir a fost din nou închisă timp de două luni[3] și torturată de Süleyman „Furtun” Ulusoy, pe atunci șeful poliției din Beyoğlu, care avea o reputație înfricoșătoare pentru actele sale de violență împotriva travestiților.[2][6] Astfel, ea a devenit prima persoană recunoscută ca prizonier de conștiință de către Amnesty International, iar ulterior Amnesty International a inclus homosexualitatea pe lista sa de infracțiuni politice.[2][7] Deși a încercat să intenteze acțiuni legale, nu a avut succes.[3]

Demir a luat atitudine pentru drepturile lucrătorilor sexuali transexuali în 1995, când aceștia erau arestați (și evacuați) pentru a „curăța” cartierul în vederea organizării Conferinței Habitat a Națiunilor Unite⁠(d), aducând astfel o vizibilitate mai mare drepturilor persoanelor transgen din Turcia.[8] În 1996, a suferit o operație de reatribuire de gen⁠(d) pentru a obține o carte de identitate de femeie, iar ulterior a lucrat ca freelancer în ateliere și studiouri de presă, înainte de a se angaja la o companie pentru a beneficia de viitoarele drepturi de pensionare.[3]

În 1997, OutRight Action International⁠(d) (fostă International Gay and Lesbian Human Rights Commission) i-a acordat lui Demir Premiul Felipa de Souza⁠(d).[9] Demir a fost arestată și abuzată fizic la 12 iulie 1997, când a încercat să oprească poliția să bată o fată care vindea batiste create de persoane transgen pentru a-și câștiga existența în afara prostituției.[10][7] Ieșea dintr-un atelier organizat pentru promovarea competențelor profesionale în rândul comunității de travestiți și transexuali.[11] Sătulă să fie hărțuită pentru activismul ei, Demir a dat în judecată Secția de Poliție a Districtului Beyoğlu.[6][7] Procesul a fost amânat de repetate ori înainte ca instanța să pronunțe o hotărâre în favoarea ei în 2003, pronunțând o pedeapsă de 21 de ani împotriva lui Ulusoy, care a fost însă anulată imediat de guvern în baza unei prevederi de amnistie.[12]

În 1999, Demir a candidat la alegerile pentru Consiliul Local Beyoğlu din partea Partidului Libertății și Solidarității⁠(d) (ÖDP),[13] devenind prima candidată transgen care a candidat la alegeri generale în Turcia.[1] Nu a fost aleasă.[3] În 2007, a candidat fără succes pentru funcția de deputat în Isparta.[1] În 2008, Demir și alți activiști transgen au creat organizația LGBTT Istanbul.[14]

Ea a vorbit deschis despre atitudinea discriminatorie și dură a poliției față de comunitatea transgen[15] și despre faptul că această comunitate este adesea constrânsă să îmbrățișeze prostituția pentru a-și câștiga existența.[3] De asemenea, a criticat lipsa de spațiu mediatic acordat persoanelor din spectrul queer.[3] A fost responsabilă pentru tipărirea și distribuirea primelor insigne cu triunghiul roz din Turcia și a militat cu succes pentru abrogarea legilor discriminatorii pe bază de gen.[3]

Demir a făcut subiectul unei expoziții video realizate de renumitul artist Kutluğ Ataman.[16][17]

  1. 1 2 3 Tegün, Bülent (). „Transseksüel aktivist Demet Demir ile röportaj”. Turquie Européenne (în turcă). Arhivat din original la . Accesat în .
  2. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Demishevich, Michelle (). „LGBTİ derneklerinde fon icat oldu, aktivizm bozuldu; LGBTİ mücadelesi șirketlești!”. t24.com (în turcă). Accesat în .
  3. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 „News » Interview with Demet Demir, A Turkish Transgender Activist”. Kaos.gl. . Arhivat din original la . Accesat în .
  4. 1 2 3 4 5 6 7 8 „DEMET DEMIR'”. www.qrd.org. Accesat în .
  5. ↑ „Felipe de Souze ve Demet”. Queer Resources Directory. Accesat în .
  6. 1 2 „Hortum'un, İngiltere'de tiyatrosu bile yapılmıș”. Hurriyet (în turcă). . Accesat în .
  7. 1 2 3 „Turkey: Transsexual Activist Sues Beyoglu Police Bureau”. Global LGBT Human Rights Organization | OutRight (în engleză). . Accesat în .
  8. ↑ Lind, Amy (). Development, Sexual Rights and Global Governance (în engleză). Routledge. p. 253. ISBN 9781135244590.
  9. ↑ „Awards 2019”. OutRight (în engleză). . Accesat în .
  10. ↑ „Turkish Transactivist Assaulted, Re-Arrested After Receiving US Award”. In Your Face (5): 3. – via Digital Transgender Archive.
  11. ↑ „Human Rights Watch World Report 1998”. Human Rights Watch. Accesat în .
  12. ↑ We Need a Law for Liberation - Gender, Sexuality, and Human Rights in a Changing Turkey (în engleză). Human Rights Watch. . p. 8. ISBN 978-1564323163.
  13. ↑ „ÖDP'den aday portreleri”. Hurriyet (în turcă). . Accesat în .
  14. ↑ Gürel, Perin E. (). The Limits of Westernization: A Cultural History of America in Turkey (în engleză). Columbia University Press. ISBN 9780231543965.
  15. ↑ We Need a Law for Liberation - Gender, Sexuality, and Human Rights in a Changing Turkey (în engleză). Human Rights Watch. . p. 75. ISBN 978-1564323163.
  16. ↑ „Kutluğ Ataman.Artworks.Women Who Wear Wigs.Description”. www.kutlugataman.com. Accesat în .
  17. ↑ Elkins, James; Newman, Michael (). The State of Art Criticism (în engleză). Routledge. p. 81. ISBN 9781135867591.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]