Sari la conținut

Hipercolesterolemie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Hipercolesterolemie

Două pungi cu plasmă proaspăt congelată; cea din stânga provine de la un donator cu hipercolesterolemie.
SpecialitateCardiologie, medicină internă
SimptomeDe regulă, fără simptome directe
ComplicațiiAteroscleroză, boală coronariană, infarct miocardic, accident vascular cerebral
CauzeFactori genetici, alimentație, unele boli și medicamente
Metodă de diagnosticProfil lipidic
PrevențieAlimentație echilibrată, activitate fizică, renunțare la fumat
TratamentModificări ale stilului de viață și, în funcție de riscul cardiovascular, tratament hipolipemiant
MedicațieStatine, ezetimib, inhibitori PCSK9 și alte medicamente hipolipemiante
Clasificare și resurse externe
ICD-9272.0[1]  Modificați la Wikidata
ICD-10E78.0  Modificați la Wikidata
DiseasesDB6226
MedlinePlus000403
MeSH IDD006937[1][2]  Modificați la Wikidata

Hipercolesterolemia reprezintă creșterea concentrației de colesterol din sânge, îndeosebi a colesterolului transportat de lipoproteine cu densitate mică (LDL). Este o formă de hiperlipidemie și se înscrie în categoria mai largă a dislipidemielor, care cuprind modificările concentrațiilor lipidelor și lipoproteinelor sanguine.[3]

Concentrațiile crescute ale LDL-colesterolului și ale colesterolului non-HDL pot fi legate de alimentație și de excesul ponderal, de predispoziția genetică sau de boli precum diabetul zaharat de tip 2 și hipotiroidismul. Uneori, creșterea marcată a LDL apare în cadrul hipercolesterolemiei familiale, o afecțiune moștenită.[4]

Colesterolul este o componentă a membranelor celulare și un precursor al hormonilor steroidieni și al acizilor biliari. Fiind practic insolubil în apă, circulă în sânge asociat cu lipoproteine. După densitate, acestea sunt clasificate în lipoproteine cu densitate foarte mică (VLDL), intermediară (IDL), mică (LDL) și mare (HDL).[5] Concentrațiile crescute ale lipoproteinelor aterogene, în special LDL, favorizează ateroscleroza și cresc riscul de boli cardiovasculare. Deși HDL-colesterolul mai mare se asociază adesea cu un risc cardiovascular mai mic, interpretarea acestuia este mai complexă decât împărțirea simplă în „colesterol bun” și „colesterol rău”.[6][7]

În managementul hipercolesterolemiei sunt recomandate măsuri alimentare, în special reducerea grăsimilor trans și înlocuirea unei părți a grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate. În funcție de nivelul LDL și de riscul cardiovascular individual se pot utiliza medicamente hipolipemiante. În hipercolesterolemia familială severă, schimbarea alimentației nu este, de regulă, suficientă pentru atingerea obiectivelor terapeutice; în cazuri selectate se poate recurge și la afereza LDL.[8][9]

Semne și simptome

[modificare | modificare sursă]
Xantelasma palpebrală, pete gălbui formate din depozite de colesterol, situate deasupra pleoapelor. Acestea sunt mai frecvente la persoanele cu hipercolesterolemie familială.

Hipercolesterolemia este, în sine, de obicei asimptomatică. Menținerea unor concentrații crescute ale colesterolului aterogen poate contribui, în decursul anilor, la formarea unor plăci de aterom în pereții arterelor, cu îngustarea progresivă a acestora.[4] Ruperea unei plăci poate determina formarea unui tromb și blocarea bruscă a circulației. Obstrucția unei artere coronare poate produce un infarct miocardic, iar obstrucția unei artere cerebrale poate provoca un accident vascular cerebral.[10]

Manifestările depind de teritoriul vascular afectat. Reducerea fluxului de sânge spre inimă poate provoca angină pectorală, iar afectarea arterelor membrelor inferioare poate determina dureri la mers (claudicație intermitentă). Ischemia cerebrală tranzitorie poate fi însoțită de tulburări temporare ale vorbirii, vederii sau forței musculare. Aceste manifestări sunt consecințe posibile ale bolii aterosclerotice, nu simptome specifice hipercolesterolemiei.[4]

Unele forme ereditare se pot însoți de semne clinice caracteristice: xantelasme (depozite gălbui în regiunea pleoapelor), xantome tendinoase, mai ales la nivelul tendoanelor mâinilor și al tendonului lui Ahile, sau un arc cornean apărut la o vârstă neobișnuit de tânără. Absența acestor semne nu exclude hipercolesterolemia familială.[11]

Structura chimică a colesterolului.

Hipercolesterolemia rezultă frecvent din asocierea predispoziției genetice cu factorii alimentari și metabolici. Unele persoane prezintă creșteri determinate de o singură anomalie genetică, în timp ce, în cele mai multe cazuri, sunt implicate mai multe variante genetice și factori de mediu.[4]

Alimentația influențează concentrațiile colesterolului sanguin, dar efectul diferă de la o persoană la alta. Consumul ridicat de grăsimi saturate poate crește LDL-colesterolul, iar grăsimile trans industriale tind să crească LDL și să reducă HDL. Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi polinesaturate poate contribui la scăderea LDL și la reducerea evenimentelor cardiovasculare.[8][12]

Colesterolul din alimente poate influența colesterolul din sânge, de regulă mai puțin decât compoziția globală a grăsimilor alimentare. O meta-regresie publicată în 2019 a constatat o asociere dependentă de cantitate între aportul de colesterol alimentar și concentrația LDL-colesterolului.[13]

Afecțiuni și tratamente medicale

[modificare | modificare sursă]

Hipercolesterolemia secundară poate apărea în hipotiroidism, sindrom nefrotic și în unele boli hepatice asociate cu colestază, afecțiuni care pot determina creșterea colesterolului LDL.[14] Diabetul zaharat de tip 2, obezitatea și sindromul Cushing pot produce, de asemenea, modificări ale profilului lipidic, în special creșterea trigliceridelor. Aceste afecțiuni nu determină obligatoriu creșterea colesterolului LDL.[14]

În boala renală cronică, inclusiv la persoanele tratate prin dializă, sunt frecvente creșterea trigliceridelor și scăderea colesterolului HDL, în timp ce concentrația LDL poate rămâne în limite normale.[15] Gamapatiile monoclonale pot fi asociate, la rândul lor, cu creșterea colesterolului LDL sau a trigliceridelor.[16]

Unele medicamente pot modifica metabolismul lipidelor, între acestea fiind anumite diuretice tiazidice, glucocorticoizi, ciclosporina, unele beta-blocante, retinoizi, antipsihotice și medicamente utilizate în tratamentul infecției cu HIV. Identificarea unei cauze secundare face parte din evaluarea medicală a hipercolesterolemiei.[17]

Hipercolesterolemia poate avea o componentă poligenică, rezultată din efectele combinate ale mai multor gene. Formele monogenice cuprind hipercolesterolemia familială, asociată cel mai adesea cu variante patogene ale genei receptorului LDL (LDLR), dar și cu variante ale genelor APOB sau PCSK9. Există și forme rare cu transmitere autozomal recesivă, asociate cu LDLRAP1.[11]

O analiză sistematică publicată în 2017 a estimat prevalența hipercolesterolemiei familiale heterozigote la aproximativ o persoană din 250. Afecțiunea trebuie luată în considerare mai ales când LDL-colesterolul este foarte mare sau când există antecedente familiale de boală cardiovasculară prematură.[18]

Pentru unele populații au fost descrise efecte fondatoare, prin care o variantă genetică devine relativ frecventă în descendența unui grup restrâns de strămoși. Un exemplu studiat este varianta LDLR G197del identificată în anumite populații evreiești de origine lituaniană. Aceste observații privesc istoricul unor variante genetice și nu înseamnă că toate cazurile de hipercolesterolemie familială au aceeași cauză.[19]

Diagnosticul se bazează pe profilul lipidic, care include colesterolul total, HDL-colesterolul și trigliceridele, precum și determinarea sau estimarea LDL-colesterolului. Colesterolul non-HDL se calculează prin scăderea HDL-colesterolului din colesterolul total. Rezultatele se interpretează în raport cu vârsta, antecedentele medicale, tratamentele și riscul cardiovascular global.[7]

Colesterolul se exprimă uzual în miligrame pe decilitru (mg/dL), în special în Statele Unite, sau în milimoli pe litru (mmol/L), frecvent în Europa. Tabelul de mai jos reproduce clasificarea orientativă tradițională potrivit clasificării ATP III; valorile nu reprezintă obiective terapeutice universale.[20]

Interpretarea orientativă tradițională a valorilor colesterolului
Fracțiune lipidicămmol/Lmg/dLInterpretare
Colesterol totalsub 5,2sub 200Dezirabil
5,2–6,2200–239La limită
cel puțin 6,2cel puțin 240Crescut
LDL-colesterolsub 2,6sub 100Optim în clasificarea tradițională
2,6–3,3100–129Aproape optim
3,4–4,1130–159La limită, crescut
4,1–4,9160–189Crescut
cel puțin 4,9cel puțin 190Foarte crescut
HDL-colesterolsub 1,0sub 40Scăzut
1,0–1,540–59Valori intermediare
cel puțin 1,55cel puțin 60Valori mai mari, în general asociate cu risc mai mic

Nu există o limită unică prin care toate valorile colesterolului să poată fi separate în mod absolut în „normale” și „anormale”. Valoarea LDL are o semnificație diferită, de exemplu, la o persoană fără alți factori de risc față de cineva care a suferit un infarct. De asemenea, un nivel crescut al colesterolului total poate reflecta parțial valori crescute ale HDL și trebuie analizat împreună cu celelalte componente ale profilului lipidic.[7]

În trecut, LDL-colesterolul era estimat frecvent prin formula Friedewald:[21]

LDLC≈Ctotal−HDLC−TG5 (pentru valori exprimate în mg/dL)

sau

LDLC≈Ctotal−HDLC−TG2,2 (pentru valori exprimate în mmol/L).

Formula devine mai puțin fiabilă la concentrații mari ale trigliceridelor, îndeosebi la valori de cel puțin 400 mg/dL (aproximativ 4,5 mmol/L). Ghidul american din 2026 recomandă ecuațiile Martin/Hopkins ori Sampson/NIH în locul ecuației Friedewald pentru estimarea LDL-colesterolului. Analizele pot fi efectuate, în majoritatea situațiilor, și fără repaus alimentar; recoltarea după repaus este utilă în special în cazurile cu trigliceride foarte crescute sau cu suspiciune de tulburare genetică a metabolismului lipidic.[7]

La unele persoane, evaluarea poate cuprinde determinarea apolipoproteinei B sau a lipoproteinei(a), pentru o caracterizare mai bună a riscului. În suspiciunea de hipercolesterolemie familială pot fi utile evaluarea rudelor și, în anumite situații, testarea genetică.[7][11]

În clasificarea istorică Fredrickson, tulburările metabolismului lipoproteinelor erau diferențiate după fracțiunile lipidice crescute, identificate inclusiv prin electroforeză. Hipercolesterolemia familială clasică este asociată în general fenotipului IIa, caracterizat prin creșterea LDL. Metodele actuale de laborator și testarea genetică permit o descriere mai precisă a acestor tulburări. În formele familiale este frecvent întâlnit un istoric de ateroscleroză cu debut prematur.[11]

În Statele Unite, recomandările U.S. Preventive Services Task Force (USPSTF) din 2008 prevedeau depistarea de rutină a tulburărilor lipidice la bărbații cu vârsta de cel puțin 35 de ani și la femeile de cel puțin 45 de ani cu risc crescut de boală coronariană. Depistarea era recomandată și la adulții mai tineri care prezentau factori de risc cardiovascular. Aceste recomandări au fost ulterior înlocuite.[22]

Ghidul american din 2026 tratează evaluarea profilului lipidic pe parcursul vieții și recomandă folosirea rezultatelor împreună cu factorii de risc cardiovascular. Acesta recomandă și dozarea lipoproteinei(a) cel puțin o dată în viață, precum și măsurarea selectivă a apolipoproteinei B pentru rafinarea evaluării riscului.[7]

În hipercolesterolemia familială, depistarea în cascadă presupune evaluarea rudelor unei persoane diagnosticate. O analiză a strategiilor de contactare a rudelor, publicată în 2023, și o sinteză a institutului britanic NIHR din 2024 au examinat eficacitatea și costurile diferitelor modalități de depistare familială.[23][24]

Scopul tratamentului este reducerea riscului de evenimente cardiovasculare aterosclerotice, nu doar modificarea unei valori de laborator. Alegerea intervenției depinde de concentrația LDL-colesterolului, de existența bolii cardiovasculare, de diabet, de alte afecțiuni și de riscul individual. La persoanele cu risc mare se recomandă, în general, reducerea mai intensă a LDL-colesterolului.[25][26]

Obiectivele terapeutice privind concentrația LDL-colesterolului sunt stabilite în funcție de riscul cardiovascular individual, conform ghidurilor Societății Europene de Cardiologie (ESC) și Societății Europene de Ateroscleroză (EAS) din 2019, menținute în actualizarea din 2025.[25][26]

Obiectivele LDL-colesterolului în funcție de riscul cardiovascular
Categorie de riscȚinta LDL-colesteroluluiObservații
Foarte mareSub 1,4 mmol/L (55 mg/dL)De regulă, reducere cu cel puțin 50% față de nivelul inițial
MareSub 1,8 mmol/L (70 mg/dL)De regulă, reducere cu cel puțin 50% față de nivelul inițial
ModeratSub 2,6 mmol/L (100 mg/dL)Țintă adaptată evaluării clinice
MicSub 3,0 mmol/L (116 mg/dL)Țintă adaptată evaluării clinice

Stil de viață

[modificare | modificare sursă]

Renunțarea la fumat, activitatea fizică regulată, reducerea consumului excesiv de alcool și menținerea unei greutăți corporale adecvate fac parte din măsurile de reducere a riscului cardiovascular. La persoanele cu exces ponderal, scăderea în greutate poate îmbunătăți profilul lipidic. Efectele asupra LDL diferă între persoane, iar aceste măsuri nu înlocuiesc automat tratamentul medicamentos când acesta este indicat.[12][26]

O alimentație bogată în legume, fructe, cereale integrale și fibre poate contribui la reducerea colesterolului LDL. Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi nesaturate este susținută de studii clinice și de recomandări nutriționale. O analiză Cochrane din 2020 a constatat o reducere modestă a evenimentelor cardiovasculare atunci când aportul de grăsimi saturate este redus, îndeosebi prin înlocuirea lor cu grăsimi polinesaturate.[8]

Fibrele solubile din alimente, inclusiv cele provenite din ovăz, pot contribui la scăderea LDL-colesterolului. O meta-analiză din 1999 a evaluat acest efect, iar o analiză din 2015 a raportat îmbunătățiri ale profilului lipidic prin consumul de cereale integrale.[27][28]

Fitosterolii și fitostanolii pot reduce absorbția intestinală a colesterolului și pot determina o scădere a LDL-colesterolului. Un studiu de sinteză din 2009 a descris o relație între doză și efectul de reducere a LDL. Nu este însă demonstrat că toate suplimentele alimentare care reduc LDL reduc în aceeași măsură și evenimentele cardiovasculare.[29][26]

Statinele sunt o clasă principală de medicamente utilizate pentru reducerea LDL-colesterolului și pentru prevenirea evenimentelor cardiovasculare. Intensitatea tratamentului influențează procentul de reducere a LDL, iar beneficiul clinic este corelat cu riscul inițial al pacientului și cu reducerea obținută. Meta-analizele studiilor randomizate susțin utilizarea statinelor atât în prevenția secundară, cât și la persoane selectate pentru prevenția primară.[30][31]

Atunci când statinele singure nu realizează scăderea necesară a LDL sau nu sunt tolerate, pot fi utilizate alte tratamente, de exemplu ezetimibul, anticorpii monoclonali împotriva PCSK9 (precum alirocumab și evolocumab) sau acidul bempedoic. Pentru unele forme severe de hipercolesterolemie familială homozigotă există tratamente specializate, inclusiv evinacumab, în funcție de indicațiile clinice. Actualizarea europeană din 2025 a inclus recomandări suplimentare privind acidul bempedoic și evinacumab.[26][7]

În situații selectate de hipercolesterolemie familială severă, în special când tratamentele medicamentoase nu controlează adecvat LDL-colesterolul, se poate utiliza afereza LDL, o procedură prin care lipoproteinele aterogene sunt îndepărtate din sânge.[9]

Ghiduri clinice

[modificare | modificare sursă]

Recomandările privind tratamentul hipercolesterolemiei sunt revizuite periodic. În Statele Unite, ghidul comun ACC/AHA privind colesterolul din 2018 a fost înlocuit în martie 2026 de un ghid mai larg pentru managementul dislipidemiilor. Acesta integrează estimarea riscului cu ecuațiile PREVENT, determinarea lipoproteinei(a), evaluarea selectivă a apolipoproteinei B și folosirea calcificărilor coronariene în unele decizii de tratament.[7]

În Europa, ghidul ESC/EAS din 2019 a fost actualizat punctual în 2025. Actualizarea a menținut obiectivele LDL în funcție de riscul cardiovascular și a precizat utilizarea scorurilor SCORE2 și SCORE2-OP, a unor modificatori de risc și a opțiunilor terapeutice suplimentare. În Regatul Unit, NICE publică propriile recomandări privind evaluarea și reducerea riscului cardiovascular.[26][32]

Grupuri speciale de pacienți

[modificare | modificare sursă]

La persoanele cu diabet zaharat de tip 2, decizia de tratament hipolipemiant ține seama atât de riscul cardiovascular, cât și de prezența altor afecțiuni. Ghidul american din 2026 recomandă tratament pentru reducerea LDL în prevenția primară la adulți din anumite grupe de vârstă cu diabet, boală renală cronică sau infecție HIV, conform criteriilor sale.[7]

La persoanele vârstnice, tratamentul hipolipemiant este individualizat în funcție de riscul cardiovascular, starea generală, bolile asociate și speranța de viață. În cazul persoanelor cu speranță de viață limitată, beneficiile tratamentului preventiv trebuie evaluate în raport cu posibilele efecte adverse și cu riscurile asociate administrării mai multor medicamente. Întreruperea tratamentului cu statine utilizat în prevenția secundară necesită o evaluare individuală a beneficiilor și riscurilor.[7][33]

La copii și adolescenți cu hipercolesterolemie familială se pot recomanda măsuri alimentare, monitorizare și, la vârste adecvate și după evaluare de specialitate, tratament medicamentos. Depistarea precoce și evaluarea familială sunt importante pentru limitarea expunerii de lungă durată la valori foarte crescute ale LDL.[11]

Medicină alternativă

[modificare | modificare sursă]

O analiză Cochrane din 2011 privind plantele medicinale folosite în medicina tradițională chineză pentru hipercolesterolemie nu a putut formula concluzii ferme, din cauza calității metodologice scăzute a studiilor disponibile.[34]

În cazul fitosterolilor și fitostanolilor, unele studii au constatat reduceri ale LDL-colesterolului. O analiză publicată în 2009 a raportat o scădere medie a LDL de aproximativ 9% pentru un aport mediu de circa 2,15 g pe zi, însă au fost semnalate și limite ale cunoașterii privind siguranța utilizării de lungă durată. Ghidurile clinice nu recomandă înlocuirea tratamentelor cu eficacitate dovedită prin suplimente alimentare.[29][35][26]

Epidemiologie

[modificare | modificare sursă]
Distribuția mondială a nivelului mediu de colesterol non-HDL în 2016.

Frecvența hipercolesterolemiei depinde de populația studiată, de vârstă și de pragurile utilizate pentru definirea colesterolului crescut. Datele americane din ancheta NHANES 2009–2010, indicau o prevalență a colesterolului total crescut de puțin peste 13% în 2010, comparativ cu aproximativ 17% în anul 2000.[36]

Conform comunicatului comun ACC/AHA din martie 2026, aproximativ unul din patru adulți din Statele Unite are valori crescute ale LDL-colesterolului. Estimarea nu poate fi comparată direct cu procentul istoric de colesterol total crescut, deoarece indicatorii și pragurile folosite sunt diferite.[37]

Studiile populaționale mai vechi au constatat variații geografice considerabile ale nivelurilor medii de colesterol, asociate cu diferențe de alimentație, profil metabolic și structură demografică. Valorile medii istorice din Marea Britanie, China rurală și Japonia, nu reprezintă indicatori actuali pentru aceste țări.[4]

Direcții de cercetare

[modificare | modificare sursă]

Terapia genică este cercetată ca posibilă abordare pentru anumite forme ereditare severe de hipercolesterolemie. Studiile au urmărit, între altele, corectarea sau compensarea funcției alterate a receptorilor LDL; aceste metode nu reprezintă tratament de rutină pentru hipercolesterolemia obișnuită.[38][39]

  1. 1 2 „Disease Ontology” (în engleză). . Wikidata Q5282129. Arhivat din original la |archive-url= necesită |archive-date= (ajutor).
  2. ↑ „Expansion of the Human Phenotype Ontology (HPO) knowledge base and resources” (ed. 2018-03-08). . Wikidata Q57084043. Arhivat din original la |archive-url= necesită |archive-date= (ajutor). Accesat în .
  3. ↑ Durrington, Paul (), „Dyslipidaemia”, The Lancet (în engleză), Elsevier, accesat în
  4. 1 2 3 4 5 Bhatnagar, D.; Soran, H.; Durrington, P. N (), „Hypercholesterolaemia and its management”, BMJ (în engleză), accesat în
  5. ↑ Biggerstaff, Kyle D.; Wooten, Joshua S. (), „Understanding lipoproteins as transporters of cholesterol and other lipids”, Advances in Physiology Education (în engleză), American Physiological Society, accesat în
  6. ↑ Carmena, Rafael; Duriez, Patrick; Fruchart, Jean-Charles (), „Atherogenic Lipoprotein Particles in Atherosclerosis”, Circulation, American Heart Association, accesat în
  7. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 American Heart Association și American College of Cardiology (2026). „2026 Guideline on the Management of Dyslipidemia”. Prezentarea ghidului, actualizată la 13 martie 2026; ghidul integral: Circulation, doi:10.1161/CIR.0000000000001423.
  8. 1 2 3 Hooper, Lee; Martin, Nicole; Jimoh, Oluseyi F; Kirk, Christian; Foster, Eve; Abdelhamid, Asmaa S (), „Reduction in saturated fat intake for cardiovascular disease”, Cochrane Database of Systematic Reviews (în engleză), accesat în
  9. 1 2 Ito, Matthew K.; McGowan, Mary P.; Moriarty, Patrick M. (), „Management of Familial Hypercholesterolemias in adult patients: Recommendations from the National Lipid Association Expert Panel on Familial Hypercholesterolemia”, Journal of Clinical Lipidology, accesat în
  10. ↑ Finn, Aloke V.; Nakano, Masataka; Narula, Jagat; Kolodgie, Frank D.; Virmani, Renu (), „Concept of Vulnerable/Unstable Plaque”, Arteriosclerosis, Thrombosis, and Vascular Biology, American Heart Association, accesat în
  11. 1 2 3 4 5 „Familial Hypercholesterolemia”. www.ncbi.nlm.nih.gov. Accesat în .
  12. 1 2 S. Mannu, G.; J.S. Zaman, M.; Gupta, A.; U. Rehman, H.; K. Myint, P. (), „Evidence of Lifestyle Modification in the Management of Hypercholesterolemia”, Current Cardiology Reviews (în engleză), 9 (1), pp. 2–14, doi:10.2174/157340313805076313, PMC 3584303 Accesibil gratuit, PMID 22998604, accesat în
  13. ↑ Vincent, Melissa J; Allen, Bruce; Palacios, Orsolya M; Haber, Lynne T; Maki, Kevin C (), „Meta-regression analysis of the effects of dietary cholesterol intake on LDL and HDL cholesterol”, The American Journal of Clinical Nutrition, 109 (1), pp. 7–16, doi:10.1093/ajcn/nqy273, ISSN 0002-9165, accesat în
  14. 1 2 „2024 KSoLA consensus on secondary dyslipidemia” (în engleză). The Korean Journal of Internal Medicine. .
  15. ↑ „2026 ESC Guidelines for the management of cardiovascular disease and chronic kidney disease” (în engleză). European Heart Journal. .
  16. ↑ Kenneth R. Feingold (). „Approach to the Patient with Dyslipidemia” (în engleză). Endotext.
  17. ↑ „Medication Induced Changes in Lipids and Lipoproteins”. www.ncbi.nlm.nih.gov. Accesat în .
  18. ↑ Akioyamen, Leo E; Genest, Jacques; Shan, Shubham D; Reel, Rachel L; Albaum, Jordan M; Chu, Anna; Tu, Jack V (), „Estimating the prevalence of heterozygous familial hypercholesterolaemia: a systematic review and meta-analysis”, BMJ Open (în engleză), accesat în
  19. ↑ Durst, Ronen; Colombo, Roberto; Shpitzen, Shoshi; Avi, Liat Ben; Friedlander, Yechiel; Wexler, Roni; Raal, Frederick J.; Marais, David A.; Defesche, Joep C. (), „Recent Origin and Spread of a Common Lithuanian Mutation, G197del LDLR, Causing Familial Hypercholesterolemia: Positive Selection Is Not Always Necessary to Account for Disease Incidence among Ashkenazi Jews”, The American Journal of Human Genetics, accesat în
  20. ↑ „ATP III Guidelines At-A-Glance Quick Desk Reference” (PDF). U.S. DEPARTMENT OF HEALTH AND HUMAN SERVICES. Accesat în .
  21. ↑ Friedewald, William T; Levy, Robert I; Fredrickson, Donald S (), „Estimation of the Concentration of Low-Density Lipoprotein Cholesterol in Plasma, Without Use of the Preparative Ultracentrifuge”, Clinical Chemistry, accesat în
  22. ↑ U.S. Preventive Services Task Force (). „Lipid Disorders in Adults (Cholesterol, Dyslipidemia): Screening”. U.S. Preventive Services Task Force (în engleză).
  23. ↑ Qureshi, Nadeem; Woods, Bethan; Neves de Faria, Rita; Saramago Goncalves, Pedro; Cox, Edward; Leonardi-Bee, Jo; Condon, Laura; Weng, Stephen; Akyea, Ralph K (), „Alternative cascade-testing protocols for identifying and managing patients with familial hypercholesterolaemia: systematic reviews, qualitative study and cost-effectiveness analysis”, Health Technology Assessment (în engleză), accesat în
  24. ↑ Fischer, Kathrin (). „What is the best way to identify people with familial hypercholesterolaemia” (în engleză). NIHR Evidence. Accesat în .
  25. 1 2 Mach, François; Baigent, Colin; Catapano, Alberico L; Koskinas, Konstantinos C; Casula, Manuela; Badimon, Lina; Chapman, M John; De Backer, Guy G; Delgado, Victoria (), „2019 ESC/EAS Guidelines for the management of dyslipidaemias: lipid modification to reduce cardiovascular risk: The Task Force for the management of dyslipidaemias of the European Society of Cardiology (ESC) and European Atherosclerosis Society (EAS)”, European Heart Journal, accesat în
  26. 1 2 3 4 5 6 7 European Society of Cardiology și European Atherosclerosis Society (2025). „2025 Focused Update of the 2019 ESC/EAS Guidelines for the management of dyslipidaemias”. Pagina oficială a actualizării, 29 august 2025; prezentare publică ESC, 31 august 2025.
  27. ↑ Brown, Lisa; Rosner, Bernard; Willett, Walter W; Sacks, Frank M (), „Cholesterol-lowering effects of dietary fiber: a meta-analysis*”, The American Journal of Clinical Nutrition, accesat în
  28. ↑ Hollænder, Pernille LB; Ross, Alastair B; Kristensen, Mette (), „Whole-grain and blood lipid changes in apparently healthy adults: a systematic review and meta-analysis of randomized controlled studies123”, The American Journal of Clinical Nutrition, accesat în
  29. 1 2 Demonty, Isabelle; Ras, Rouyanne T.; van der Knaap, Henk C. M.; Duchateau, Guus S. M. J. E.; Meijer, Linsie; Zock, Peter L.; Geleijnse, Johanna M.; Trautwein, Elke A. (), „Continuous Dose-Response Relationship of the LDL-Cholesterol–Lowering Effect of Phytosterol Intake12”, The Journal of Nutrition, accesat în
  30. ↑ Collaborators, Cholesterol Treatment Trialists' (CTT) (), „The effects of lowering LDL cholesterol with statin therapy in people at low risk of vascular disease: meta-analysis of individual data from 27 randomised trials”, The Lancet (în English), Elsevier, 380 (9841), pp. 581–590, doi:10.1016/S0140-6736(12)60367-5, ISSN 0140-6736, PMC 3437972 Accesibil gratuit, PMID 22607822, accesat în
  31. ↑ Taylor, Fiona; Huffman, Mark D; Macedo, Ana Filipa; Moore, Theresa HM; Burke, Margaret; Davey Smith, George; Ward, Kirsten; Ebrahim, Shah; Gay, Hawkins C (), Cochrane Heart Group, ed., „Statins for the primary prevention of cardiovascular disease”, Cochrane Database of Systematic Reviews (în engleză), 2021 (9), doi:10.1002/14651858.CD004816.pub5, PMC 6481400 Accesibil gratuit, PMID 23440795, accesat în
  32. ↑ „Overview | Cardiovascular disease: risk assessment and reduction, including lipid modification | Guidance | NICE”. www.nice.org.uk. . Accesat în .
  33. ↑ AMDA – The Society for Post-Acute and Long-Term Care Medicine. „Choosing Wisely: Fifteen Things Physicians and Patients Should Question in Post-Acute and Long-Term Care” (în engleză).
  34. ↑ Liu, Zhao Lan; Liu, Jian Ping; Zhang, Anthony Lin; Wu, Qiong; Ruan, Yao; Lewith, George; Visconte, Denise (), Cochrane Metabolic and Endocrine Disorders Group, ed., „Chinese herbal medicines for hypercholesterolemia”, Cochrane Database of Systematic Reviews (în engleză), 2011 (8), doi:10.1002/14651858.CD008305.pub2, PMC 3402023 Accesibil gratuit, PMID 21735427, accesat în
  35. ↑ Weingärtner, Oliver; Böhm, Michael; Laufs, Ulrich (), „Controversial role of plant sterol esters in the management of hypercholesterolaemia”, European Heart Journal, 30 (4), pp. 404–409, doi:10.1093/eurheartj/ehn580, ISSN 0195-668X, PMC 2642922 Accesibil gratuit, PMID 19158117, accesat în
  36. ↑ „Total and High-density Lipoprotein Cholesterol in Adults: National Health and Nutrition Examination Survey, 2009–2010” (PDF). U.S. Department of Health and Human Services - Centers for Disease Control and Prevention - National Center for Health Statistics. Accesat în .
  37. ↑ „ACC/AHA Issue Updated Guideline for Managing Lipids, Cholesterol”. American College of Cardiology. Accesat în .
  38. ↑ Craeyveld, Eline Van; Jacobs, Frank; Gordts, Stephanie C.; Geest, Bart De (), „Gene Therapy for Familial Hypercholesterolemia”, Current Pharmaceutical Design (în engleză), 17 (24), pp. 2575–2591, doi:10.2174/138161211797247550, accesat în
  39. ↑ Al-Allaf, Faisal A.; Coutelle, Charles; Waddington, Simon N.; David, Anna L.; Harbottle, Richard; Themis, Michael (), „LDLR-Gene therapy for familial hypercholesterolaemia: problems, progress, and perspectives”, International Archives of Medicine, 3 (1), p. 36, doi:10.1186/1755-7682-3-36, ISSN 1755-7682, PMC 3016243 Accesibil gratuit, PMID 21144047, accesat în

Legături externe

[modificare | modificare sursă]