Jeanne de Chantal

Jeanne de Chantal
Date personale
Născută	28 ianuarie 1572[1] Dijon, Franța[2][3]
Decedată	13 decembrie 1641 (69 de ani)[2][4][5][6] Moulins, Auvergne, Franța[2]
Căsătorită cu	Christophe de Rabutin[*]​[7]
Copii	Celse-Bénigne de Rabutin[*]​ Françoise de Rabutin-Chantal[*][[Françoise de Rabutin-Chantal |​]][8]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	călugăriţă mistic[*]​ founder of Catholic religious community[*][[founder of Catholic religious community (founder of a religious order or congregation)|​]]
Limbi vorbite	franceză[9]
Venerație
Sărbătoare	12 decembrie[10][11] 12 august[10]
Apartenența	Order of the Visitation of Holy Mary[*][[Order of the Visitation of Holy Mary (R.C. religious order for women)|​]]
Statutul canonizării	sfânt
Sfinți
Modifică date / text

Jeanne-Françoise Frémyot, baroneasă de Chantal (n. 28 ianuarie 1572, Dijon, Franța – d. 13 decembrie 1641, Moulins, Auvergne, Franța), a fost o scriitoare franceză cunoscută mai ales pentru corespondența ei cu Francisc de Sales. Originară din Burgundia, fondatoare a Ordinului Vizitandinelor Sfintei Maria (cu referire la Vizita Fecioarei Maria), împreună cu sfântul Francisc de Sales, a fost canonizată de Clement al XIII-lea la 16 iulie 1767. Inițial, ea a fost comemorată liturgic la 12 decembrie, apoi, din 2003, la 12 august.

În spațiul romano-catolic numele ei de familie, Chantal, este utilizat și ca prenume feminin.

La vârsta de 18 luni și-a pierdut mama, Marguerite de Berbisey.^[12] Tatăl ei, Bénigne Frémyot^[13], președinte al Parlamentului din Burgundia, provenind din nobilimea de robă, i-a oferit o educație solidă, apoi a căsătorit-o, în 1592, cu un membru al nobilimii de sabie, Christophe de Rabutin, baron de Chantal. Cuplul, foarte unit, a avut șase copii.

În 1601 Christophe de Rabutin de Chantal a murit, victimă a unui accident de vânătoare. Tânăra văduvă, după o perioadă de doliu marcată de amărăciune și disperare, simțindu-se chemată de Dumnezeu, pornește în căutarea unui îndrumător spiritual. Între timp, ea căutase refugiu la socrul ei, care trăia în concubinaj cu una dintre servitoarele sale, care o trata destul de rău pe tânăra văduvă. Jeanne îndură toate umilințele cu răbdare și blândețe. Deși era încă tânără (29 de ani), ea a făcut jurământul de „a nu se recăsători și, după ce și-a întreținut copiii, s-a dedicat în întregime lucrărilor de caritate”.

În 1604 l-a întâlnit pe un prelat al ducatului de Savoia, François de Sales, episcop de Geneva cu reședința la Annecy (Geneva fiind un oraș reformat), venit la Dijon pentru a predica în Postul Mare: ea i s-a deschis, iar el a acceptat-o să-i devină îndrumător spiritual.

În 1610, eliberată de obligațiile familiale, s-a alăturat lui François de Sales / Francisc de Sales în dieceza acestuia și, sub îndrumarea sa spirituală, a fondat o nouă congregație, Ordinul Vizitandinelor, în reședința din Annecy numită „La Galerie”, proprietate a lui François Viollon de la Pesse, în Ducatul de Savoia.

În 1615 a fost fondată prima mănăstire în Franța, la Lyon, urmată de fondarea mănăstirii din Moulins în anul următor.

Începând cu anul 1618 ordinul a devenit un ordin de claustru prin decizia papei Urban al VIII-lea și cu acordul lui François de Sales.

După o boală gravă cauzată de pierderea ginerelui, a fiicei și a copilului lor născut mort, Jeanne a fost chemată să înființeze noi mănăstiri în Franța, la Grenoble (1618), la Bourges, unde fratele ei era episcop (1618), și la Paris (1619), unde nu au lipsit opozițiile și calomniile. În capitala Franței, ea a întâlnit-o pe superioara de la Port-Royal, Angélique Arnauld, care se pusese și ea sub îndrumarea lui François de Sales și dorise o vreme să devină o fiică a Vizitandinelor, înainte de a deveni o jansenistă înverșunată, foarte departe de blândețea sfântului episcop de Geneva.

După moartea lui François de Sales în 1622, ea s-a ocupat singură de cele 13 mănăstiri ale ordinului și a continuat opera „îndrumătorului” său, grăbind procesul de canonizare a acestuia. A cerut atunci sfatul sfântului Vincent de Paul, dar și, în 1640, al sfântului de Cyran, care se va implica în jansenism. În cei 19 ani care au urmat, ea a fondat alte 74 de mănăstiri, adesea confruntându-se cu opoziția parlamentelor și a familiilor.

Anii următori o duc pe „mama de Chantal” în ducatul de Bar, la Pont-à-Mousson, unde s-a înființat o mănăstire, pentru o prima dată fără obstacole, sub egida unei nobile văduve, doamna de Génicourt, contesă văduvă de Haraucourt, care o aduce pe superiora sa la curtea de Lorena în propria trăsură (Jeanne, deși intrată în bătrânețe, călătorea doar călare). Jeanne a rămas acolo patru luni, fiind primită de ducele Carol al IV-lea și de soția sa, „biata ducesă” Nicole, dar mai ales de părintele Pierre Fourier, parohul din Mattaincourt, a cărui sfințenie era deja recunoscută și căruia îi încredințează noua fundație (1626).

• Reinhold Schneider, Franz von Sales. Johanna Franziska von Chantal, Eichstätt 2004.