LaserWriter

Originile imprimării laser se află în cercetările desfășurate la sfârșitul anilor 1960 de Gary Starkweather la Xerox. În 1969, Starkweather a realizat conceptul unei imprimante care utiliza un fascicul laser pentru a forma imaginea pe tamburul unui sistem xerografic. Cercetările sale au continuat ulterior la Xerox PARC și au contribuit la apariția imprimantelor laser comerciale.^[4]

Primele sisteme de acest fel erau echipamente mari, destinate centrelor de calcul și volumelor ridicate de imprimare. IBM 3800, introdus în anii 1970, și Xerox 9700, lansat comercial în 1977, făceau parte din această categorie. Computer History Museum notează că IBM 3800 a ajuns pe piață înaintea sistemului Xerox și putea imprima peste 350 de pagini pe minut.^[5]

În aceeași perioadă, Canon a început să dezvolte motoare laser mai compacte. Hewlett-Packard a colaborat cu Canon în domeniul imprimantelor laser, după ce dezvoltase anterior propriile sisteme de mare capacitate, inclusiv HP 2680A.^[6]

În 1983, Canon dispunea de motorul de imprimare compact LBP-CX, iar Hewlett-Packard l-a folosit pentru primul HP LaserJet, lansat în 1984. Același motor Canon CX avea să fie utilizat și de Apple pentru LaserWriter.^[5][3]

La începutul anilor 1980, Apple analiza posibilitatea realizării unei imprimante laser pentru viitoarea familie Macintosh. Proiectul s-a conturat în paralel cu dezvoltarea unei tehnologii care avea să fie esențială pentru funcționarea imprimantei, limbajul PostScript.

John Warnock și Charles Geschke, foști cercetători la Xerox PARC, au fondat Adobe Systems în decembrie 1982. Obiectivul inițial al companiei era realizarea unui limbaj independent de dispozitiv, care să permită calculatoarelor să descrie într-o formă comună textul și grafica destinate imprimantelor și sistemelor profesionale de fotocompoziție. Rezultatul a fost PostScript, lansat de Adobe în 1984.^[7]

PostScript era mai mult decât un simplu set de comenzi pentru imprimantă. Era un limbaj de programare pentru descrierea paginii, capabil să reprezinte matematic textul și elementele grafice, astfel încât acestea să poată fi scalate, rotite și poziționate fără a depinde de rezoluția unui anumit dispozitiv. Adobe a licențiat tehnologia producătorilor de calculatoare și imprimante.^[7]

Apple a devenit unul dintre primii parteneri importanți ai Adobe pentru PostScript. În timpul dezvoltării imprimantei LaserWriter, Apple a combinat motorul laser Canon cu electronică proprie și cu un interpretor PostScript. Pentru carcasa produsului, compania a colaborat cu frogdesign, studioul de design industrial condus de Hartmut Esslinger.^[8]

În aceeași perioadă, Paul Brainerd, care avea experiență în sistemele computerizate pentru industria editorială, a aflat prin Jonathan Seybold despre proiectul Apple pentru o imprimantă laser destinată Macintosh. În vara anului 1984, Brainerd a fondat compania Aldus și a început dezvoltarea programului PageMaker. Brainerd a folosit expresia „desktop publishing” pentru a descrie noua categorie de activități editoriale realizate direct pe calculator.^[9]

Apple a prezentat LaserWriter la reuniunea anuală a acționarilor companiei din 23 ianuarie 1985. Presa de specialitate analiza deja la începutul lunii februarie noua imprimantă și modul în care urma să fie integrată în ceea ce Apple numea atunci „Macintosh Office”.^[10]

Livrările au început în martie 1985, iar prețul inițial de vânzare era de 6.995 de dolari americani.^[3] Imprimanta era considerabil mai scumpă decât HP LaserJet, dar avea două avantaje importante pentru mediul Macintosh: interpretorul PostScript integrat și posibilitatea de a fi partajată în rețea.

Combinația dintre Macintosh, LaserWriter, PostScript și programele WYSIWYG de machetare a paginii a schimbat modul în care documentele puteau fi pregătite pentru tipar. Utilizatorul putea aranja pe ecran texte și elemente grafice într-o formă apropiată de pagina imprimată, iar PostScript permitea descrierea și redarea precisă a acestora pe imprimanta laser.^[2][7]

Lansarea programului PageMaker pentru Macintosh în cursul anului 1985 a completat acest sistem. Computer History Museum consideră PageMaker, PostScript și LaserWriter printre componentele tehnologice care au făcut posibilă dezvoltarea publicării asistate de calculator.^[2]

Primele imprimante LaserWriter dispuneau de fonturi PostScript rezidente, ceea ce permitea folosirea caracterelor scalabile și a unei tipografii mult mai apropiate de cea profesională decât în cazul majorității imprimantelor pentru calculatoare personale ale perioadei.

LaserWriter utiliza același motor de imprimare Canon CX folosit de prima generație HP LaserJet.^[3] Diferența majoră era electronica necesară pentru interpretarea limbajului PostScript și transformarea descrierii paginii într-o imagine raster care putea fi transmisă mecanismului de imprimare.

Modelul original era echipat cu un procesor Motorola 68000 la 12 MHz, 1,5 MB de memorie RAM și 512 KB ROM. Rezoluția era de 300 de puncte pe inci, iar viteza nominală ajungea la opt pagini pe minut. Imprimanta putea interpreta PostScript și emula o imprimantă Diablo 630.^[1]

PostScript necesita o putere de calcul semnificativă pentru acea perioadă deoarece descrierea paginii trebuia interpretată și rasterizată în interiorul imprimantei. Procesorul de 12 MHz al LaserWriter era mai rapid decât procesorul Motorola 68000 la 8 MHz folosit de primul Macintosh. Această arhitectură făcea din imprimantă, practic, un sistem de calcul specializat pentru generarea paginii înainte de imprimare.

Prețul ridicat al unei imprimante laser făcea importantă partajarea sa între mai multe calculatoare. LaserWriter dispunea de conectivitate LocalTalk, sistemul de rețea locală folosit de primele calculatoare Macintosh și bazat pe protocoalele AppleTalk.^[1]

Prin intermediul rețelei, mai mulți utilizatori puteau trimite documente către aceeași imprimantă. Această posibilitate a făcut LaserWriter mai potrivită pentru birouri, departamente de editare și studiouri grafice, unde costul unui singur echipament putea fi împărțit între mai multe stații de lucru.

PostScript permitea imprimarea în aceeași pagină a textului, desenelor vectoriale și imaginilor bitmap. În combinație cu un program precum PageMaker, rezultatul tipărit putea reproduce cu o fidelitate ridicată macheta văzută pe ecran. Acest flux de lucru a redus dependența de echipamentele profesionale specializate pentru pregătirea unor materiale precum buletine informative, broșuri, rapoarte, formulare și publicații de tiraj redus.^[9][2]

Carcasa LaserWriter a fost realizată în perioada în care Apple adopta limbajul de design industrial cunoscut sub numele de „Snow White”, asociat cu Hartmut Esslinger și frogdesign. Acesta utiliza forme geometrice simple, suprafețe deschise la culoare și o serie de linii sau caneluri orizontale și verticale care aveau atât rol decorativ, cât și funcțional.

LaserWriter s-a înscris astfel în aceeași direcție vizuală cu alte produse Apple din a doua jumătate a anilor 1980. În anii următori, compania a uniformizat treptat aspectul calculatoarelor și perifericelor sale.

Importanța LaserWriter a provenit mai ales din integrarea mai multor tehnologii care existau deja separat. Macintosh oferea o interfață grafică și editare WYSIWYG, Adobe furniza PostScript pentru descrierea precisă a paginii, iar imprimanta laser oferea o rezoluție și o calitate suficient de ridicate pentru realizarea documentelor destinate publicării.^[3][2]

Succesul PostScript nu a rămas limitat la Apple. Adobe a licențiat limbajul și altor producători de calculatoare, imprimante laser și fotoculegătoare. Potrivit Computer History Museum, PostScript a devenit în timp un standard de facto în domeniul publicării și imprimării digitale.^[7]

Modelele ulterioare LaserWriter au primit procesoare mai rapide, memorie extensibilă, noi versiuni PostScript, rezoluții mai mari și interfețe de rețea precum Ethernet. În aceste condiții, avantajele care diferențiaseră inițial LaserWriter au început să devină caracteristici obișnuite ale imprimantelor laser produse de numeroși concurenți.

Standardizarea Ethernet și răspândirea PostScript au redus totodată necesitatea unei imprimante proiectate special pentru calculatoarele Macintosh. În a doua jumătate a anilor 1990, Apple a decis să se retragă din această piață.^[3]

În ianuarie 1986, Apple a introdus LaserWriter Plus. Acesta utiliza în continuare un procesor Motorola 68000 la 12 MHz, avea 1,5 MB RAM și o rezoluție de 300 dpi, dar dispunea de un ROM mai mare, de 1 MB, și oferea o selecție extinsă de fonturi.^[11]

LaserWriter și LaserWriter Plus au fost retrase în februarie 1988, când Apple a trecut la noua familie LaserWriter II.^[1][11]

Familia LaserWriter II, lansată în 1988, folosea o arhitectură modulară în care placa electronică de control putea fi schimbată, permițând realizarea mai multor variante pe baza aceleiași platforme mecanice. Primele trei versiuni, LaserWriter IISC, IINT și IINTX, aveau toate o viteză nominală de opt pagini pe minut și o rezoluție de 300 dpi, însă foloseau electronici și interfețe diferite.

• LaserWriter IISC era modelul mai simplu. Folosea un procesor Motorola 68000 la 7,45 MHz și limbajul grafic QuickDraw, fiind conectat la calculator prin SCSI. Avea 1 MB RAM și nu utiliza PostScript.^[12]

• LaserWriter IINT folosea un Motorola 68000 la 11,5 MHz, avea 2 MB RAM și suporta PostScript și emularea Diablo 630. Includea conectivitate LocalTalk și interfețe seriale.^[13]

• LaserWriter IINTX era modelul superior al primei generații LaserWriter II. Folosea un procesor Motorola 68020 la 16,67 MHz și putea fi echipat cu până la 12 MB RAM. Pe lângă PostScript și emularea Diablo 630, oferea compatibilitate cu limbajul utilizat de HP LaserJet.^[14]

În 1991, Apple a introdus două versiuni actualizate ale familiei:

• LaserWriter IIf utiliza un procesor Motorola 68030 la 20 MHz și putea fi echipat cu 2 până la 32 MB RAM. Suporta PostScript Level 2 și PCL 4+ și păstra conectivitatea LocalTalk și serială.^[15]

• LaserWriter IIg utiliza un Motorola 68030 la 25 MHz și avea caracteristici similare cu IIf, dar adăuga o interfață Ethernet integrată.^[16]

Pentru modelele ulterioare, Apple a început să utilizeze și procesoare din familia Am29000. Personal LaserWriter NTR, introdus în martie 1992, folosea un procesor AMD 29005 la 16 MHz și suporta PostScript Level 2 și PCL 4+.^[17]

De-a lungul anilor 1990, familia LaserWriter s-a extins cu modele personale, imprimante pentru grupuri de lucru și seria Color LaserWriter. Apple a continuat să crească viteza și rezoluția imprimantelor și să adopte interfețele de rețea devenite standard.^[18]

LaserWriter 8500, introdus în august 1997, a fost ultima imprimantă nouă lansată de Apple. Folosea un procesor AMD 29040, suporta PostScript 3, avea interfață Ethernet și putea imprima până la 20 de pagini pe minut la o rezoluție de 600 dpi.^[19]

În contextul reorganizării companiei din 1997, Apple a încetat dezvoltarea unor noi imprimante și și-a redus activitatea din acest domeniu. Unele modele existente au continuat însă să fie produse până în 1999.^[3]