Patronaj
Patronajul (latină patronus) este sprijinul, încurajarea, privilegiul sau ajutorul financiar pe care o organizație sau un individ îl acordă altei persoane. În istoria artei, patronajul artistic se referă la sprijinul pe care prinții, papii și alte persoane bogați și influente l-au oferit artiștilor precum muzicieni, pictori și sculptori. Se poate referi, de asemenea, la dreptul de a acorda funcții sau beneficii bisericești, la afacerea dată unui magazin de către un client obișnuit și la tutela sfinților.[2]
În unele țări, termenul este folosit pentru a descrie patronajul politic sau politica patronală, care reprezintă utilizarea resurselor statului pentru a recompensa indivizii pentru sprijinul lor electoral. Unele sisteme de patronaj sunt legale, cum ar fi în tradiția canadiană în care prim-ministrul numește senatori și șefii unui număr de comisii și agenții; în multe cazuri, aceste numiri sunt făcute de persoane care au susținut partidul politic al prim-ministrului. Termenul este folosit și pentru a se referi la un tip de corupție sau favoritism în care un partid aflat la putere recompensează ilegal grupuri, familii sau etnii pentru sprijinul lor electoral, folosind cadouri, numiri în funcții sau contracte guvernamentale.[3]
În multe țări din America Latină, patronajul corupt s-a dezvoltat ca mijloc de menținere a controlului asupra populației, concentrând puterea economică și politică într-o mică minoritate care deținea privilegii pe care majoritatea populației nu le avea. În acest sistem, patrón deține autoritate și influență asupra unei persoane mai puțin puternice, pe care o protejează acordând favoruri în schimbul loialității și credinței. Sistemul, cu rădăcini în feudalism, a fost conceput pentru a menține o forță de muncă ieftină și subordonată, care putea fi utilizată pentru a limita costurile de producție și a permite monopolizarea averii și a privilegiilor acesteia de către o mică elită. Odată cu ascensiunea clasei muncitoare, patronajul tradițional s-a schimbat în secolul al XX-lea pentru a permite o oarecare participare la structurile puterii, dar multe sisteme favorizează încă o mică elită puternică, care distribuie favoruri economice și politice în schimbul beneficiilor către clasele inferioare.[4][5][6][7]
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Andreas Affolter: Die Leidenschaften des Herrn von Besenval, Blog Schweizerisches Nationalmuseum, 29. September 2021
- ↑ Diwan, Ishac; Haidar, Jamal Ibrahim (), „Political Connections Reduce Job Creation: Firm-level Evidence from Lebanon”, The Journal of Development Studies (în engleză), 57 (8), pp. 1373–1396, doi:10.1080/00220388.2020.1849622, ISSN 0022-0388, accesat în
- ↑ Hale, Henry E. (). Patronal Politics: Eurasian Regime Dynamics in Comparative Perspective. Cambridge: Cambridge University Press. pp. 9–10. ISBN 978-1-107-07351-7.
- ↑ Huizer, Gerrit (noiembrie 1969). „The Role of Patronage in the Peasant Political Struggle in Latin America” (PDF). Sociologische Gids. Mepple, Belgium: J.A. Boom en Zoon. 16 (6): 411–419. ISSN 0038-0334. OCLC 1083129639. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ Hall, Anthony (iulie 1974). „Patron-Client Relations”. The Journal of Peasant Studies. London: Taylor & Francis. 1 (4): 506–509. doi:10.1080/03066157408437908. ISSN 0306-6150. OCLC 4654622533.
- ↑ Monteiro, John (). „6. Labor Systems”. În Bulmer-Thomas, Victor; Coatsworth, John; Cortes-Conde, Roberto. The Cambridge Economic History of Latin America. 1: The Colonial Era and the Short Nineteenth Century. New York, New York: Cambridge University Press. pp. 185–234. ISBN 978-0-521-81289-4.
- ↑ Huizer, Gerrit (noiembrie 1969). „The Role of Patronage in the Peasant Political Struggle in Latin America” (PDF). Sociologische Gids. Mepple, Belgium: J.A. Boom en Zoon. 16 (6): 411–419. ISSN 0038-0334. OCLC 1083129639. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
