Nistor Chioreanu
| Nistor Chioreanu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Măgina, Austro-Ungaria |
| Decedat | (90 de ani) |
| Cetățenie | |
| Ocupație | avocat politician memorialist |
| Comandant legionar al regiunii Ardeal | |
| În funcție 1940 – 1941 | |
| Partid politic | Totul pentru Țară (–) Mișcarea Legionară (–) |
| Modifică date / text | |
Nistor Chioreanu (n. 9 noiembrie 1907, Măgina, Comitatul Alba de Jos, Austro-Ungaria – d. 27 octombrie 1998) a fost un avocat, memorialist și om politic român, membru al Mișcării Legionare. A condus organizațiile legionare din sudul Transilvaniei în perioada Statului Național-Legionar (1940–1941), iar după 23 august 1944 a participat la reorganizarea clandestină a mișcării. Condamnat în 1948 la 20 de ani de muncă silnică, a fost închis până în 1964. După căderea regimului comunist, s-a implicat în reorganizarea politică a foștilor legionari și a condus Partidul „Pentru Patrie”, înregistrat în 1993. A publicat volumul memorialistic Morminte vii (1992).
Biografie
[modificare | modificare sursă]Originea, studiile și activitatea legionară interbelică
[modificare | modificare sursă]Nistor Chioreanu s-a născut la 9 noiembrie 1907, în satul Măgina, din apropierea Aiudului, în familia agricultorilor Iacov și Anisia Chioreanu.[1] A urmat studii juridice și a obținut doctoratul în drept, profesând ca avocat.[2][3.1]
S-a alăturat Mișcării Legionare în 1933, intrând în contact cu mediul universitar legionar din Cluj.[1] A activat în Frățiile de Cruce, organizațiile de tineret ale mișcării, fiind însărcinat de Corneliu Zelea Codreanu cu organizarea acestora în Transilvania.[3.1] A dobândit ulterior funcții de conducere în structurile regionale ale organizației, care promova o ideologie fascistă, naționalistă și antisemită.
După instaurarea Statului Național-Legionar, în septembrie 1940, Chioreanu a devenit comandant al organizațiilor legionare din regiunea Ardeal, cu atribuții asupra teritoriului transilvănean rămas în România după Dictatul de la Viena din august 1940.[2][3.1] A deținut această funcție în timpul guvernării comune a generalului Ion Antonescu și a lui Horia Sima, până la înlăturarea legionarilor de la putere în urma rebeliunii din ianuarie 1941.
Refugiul în Germania și revenirea clandestină (1941–1945)
[modificare | modificare sursă]După înfrângerea rebeliunii legionare, Chioreanu a părăsit România și s-a refugiat în Germania Nazistă, ajungând la Rostock, unde se aflau și alți legionari conduși de Nicolae Petrașcu.[1][3.1] A fost supus unui regim de domiciliu obligatoriu și a lucrat în industria germană de război, fiind ulterior internat în lagărul de la Buchenwald, unde autoritățile germane țineau sub supraveghere o parte a exilaților legionari.[3.1][2]
După 23 august 1944, când România a rupt alianța cu Germania, Chioreanu s-a întors clandestin în țară. În noiembrie 1944 a fost parașutat în România pentru a participa la refacerea rețelelor legionare din interior, în cadrul operațiunilor întreprinse de conducerea legionară aflată în Germania.[1][2] A continuat să lucreze împreună cu Nicolae Petrașcu la reorganizarea mișcării, într-un context în care aceasta fusese interzisă prin condițiile armistițiului din septembrie 1944.[4.1]
În decembrie 1945, reprezentanții Mișcării Legionare conduși de Petrașcu au convenit cu Ministerul de Interne, aflat sub conducerea lui Teohari Georgescu, o înțelegere de neutralitate. Aceasta prevedea încetarea activităților clandestine și prezentarea legionarilor în fața autorităților, în schimbul unor garanții privind reintegrarea lor în viața civilă.[4.1] Chioreanu s-a aflat în cercul de conducere care a susținut legalizarea membrilor organizației și a participat la contactele dintre conducerea legionară și autorități.[5][4.2]
Reorganizarea Mișcării Legionare (1946–1948)
[modificare | modificare sursă]După alegerile generale din noiembrie 1946, conducerea legionară a început să reconsidere politica de neutralitate, pe fondul consolidării puterii comuniștilor și al reluării arestărilor. Chioreanu a participat la discuțiile comandamentului clandestin privind refacerea structurilor teritoriale și raporturile cu emigrația legionară.[4.3] În august 1947 a fost prezent la o reuniune clandestină organizată lângă Lacul Bâlea, în Munții Făgăraș, împreună cu Nicolae Petrașcu, Vică Negulescu și alți membri ai conducerii. Întâlnirea a urmărit stabilirea unei poziții față de instrucțiunile transmise de Horia Sima și față de posibilitatea reluării acțiunilor împotriva autorităților.[4.4]
La sfârșitul anului 1947, Chioreanu a primit sarcina de a reorganiza grupurile legionare destinate unor eventuale acțiuni subversive, prevăzute să funcționeze în echipe de trei sau patru persoane.[4.5] A desemnat responsabili regionali, între care Șerban Secu pentru Ardeal, Puiu Florescu pentru Banat și Ion Jurubiță pentru Oltenia și Muntenia, în timp ce organizarea din Moldova a fost încredințată altor membri ai comandamentului. Tot el l-a desemnat pe Constantin Oprișan la conducerea Frățiilor de Cruce.[4.6] Proiectul întâmpina dificultăți privind recrutarea, finanțarea și procurarea armamentului, iar o mare parte dintre membrii organizației nu doreau să participe la activități clandestine care puteau atrage noi condamnări.[4.7]
Chioreanu a fost implicat și în discuțiile privind constituirea unei rețele informative orientate spre puterile occidentale. După sosirea în România a emisarului Eugen Teodorescu, s-a deplasat împreună cu Nicolae Petrașcu la București pentru a analiza propunerea acestuia, însă cei doi au manifestat rezerve față de lipsa unei confirmări directe a mandatului primit de la Horia Sima.[4.8] În aceeași perioadă a întreținut legături cu fostul ofițer parașutist Mihail Țanțu, căruia i-a propus să faciliteze ieșirea clandestină din România prin Iugoslavia; planul nu s-a concretizat.[2]
Arestarea, condamnarea și detenția (1948–1964)
[modificare | modificare sursă]În mai 1948, autoritățile comuniste au declanșat un val de arestări împotriva membrilor Mișcării Legionare. La 16 mai, în timpul urmăririi lui Chioreanu, au fost reținuți părinții săi, Iacov și Anisia, frații Emil, Victor și Ianoș și cumnata sa Veta, fiind ținuți aproximativ două luni la Aiud.[1] Chioreanu a fost arestat în iulie 1948, iar ulterior a fost inclus printre inculpații procesului cunoscut drept „Marea Finanță”, alături de Nicolae Petrașcu, Gheorghe Manu, Horia Măcelariu, Eugen Teodorescu și alți acuzați de conspirație și sabotaj economic.[2][6]
La 2 noiembrie 1948, Tribunalul Militar București l-a condamnat la 20 de ani de muncă silnică.[6][2] În următorii ani a fost închis în mai multe penitenciare, printre care Văcărești, Aiud, Gherla, Râmnicu Sărat și Jilava, fiind supus perioadelor de izolare și unor anchete succesive.[2] În timpul detenției a făcut parte din nucleul de conducere al deținuților legionari de la Aiud și a participat la conflictele acestora cu administrația penitenciară, inclusiv în perioada politicilor de reeducare.[7] În 1956 s-a implicat într-o grevă a foamei a deținuților, fiind ulterior anchetat și transferat între penitenciare.[8]
În ultimii ani ai detenției, Chioreanu a fost supus programului de reeducare desfășurat la Aiud, în care administrația încerca să obțină renunțarea publică a deținuților legionari la convingerile lor politice.[7] A fost eliberat în august 1964, în contextul eliberării colective a deținuților politici prin măsurile adoptate de regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej.[2][5]
Viața după eliberare (1964–1989)
[modificare | modificare sursă]După ieșirea din închisoare, Chioreanu a încercat să se stabilească în București și să revină la profesia de avocat, însă cererea sa de primire în Baroul București a fost respinsă. Nu a reușit să obțină un loc de muncă nici la Brașov, astfel că s-a mutat la o soră a sa din Aiud.[5] S-a angajat cu dificultate la întreprinderea „Metalurgica” din localitate, mai întâi ca muncitor necalificat, ulterior ca laborant, ajungând să îndeplinească și atribuții de birou cu caracter juridic.[5]
Prima sa căsătorie se încheiase prin divorț în perioada detenției. În 1965 s-a recăsătorit, iar în august 1967 s-a stabilit împreună cu soția în Alba Iulia, după demersuri îndelungate pentru obținerea unei locuințe.[5] A rămas sub supravegherea Securității, fiind chemat periodic la discuții cu ofițerii acesteia; în decembrie 1965 a fost contactat inclusiv de Nicolae Pleșiță și Gheorghe Crăciun.[5]
În această perioadă a redactat memoriile privind activitatea sa politică și detenția. Manuscrisul, elaborat înainte de 1989, a fost confiscat de Securitate în 1978, iar textul a fost publicat abia după căderea regimului comunist.[7]
Activitatea politică după 1989 și decesul
[modificare | modificare sursă]După Revoluția Română din 1989, Chioreanu a participat la încercările foștilor legionari de a reintra în viața politică. A devenit președintele Partidului „Pentru Patrie”, înregistrat la Tribunalul Municipiului București în iunie 1993. Formațiunea solicitase inițial denumirea „Totul pentru Țară”, corespunzătoare fostului partid electoral legionar interbelic, dar a fost înregistrată sub o altă denumire.[9] Partidul a participat la alegerile locale din 1996 și la alegerile generale din același an, obținând rezultate electorale reduse.[9]
În 1992 a publicat volumul de memorii Morminte vii, la Editura Institutul European din Iași, într-o ediție îngrijită de Marius Cristian.[10] Lucrarea reconstituie parcursul său politic și detenția, din perspectiva unui fost conducător al Mișcării Legionare, cu o atenție deosebită acordată conflictelor dintre deținuții legionari și administrația penitenciarului Aiud.[7] În octombrie 1996, invocând vârsta și starea sănătății, a solicitat conducerii organizației județene Alba a Partidului „Pentru Patrie” să fie scutit de responsabilitățile politice și administrative.[3.2]
Nistor Chioreanu a murit la 27 octombrie 1998, cu puțin înainte de a împlini 91 de ani.[3.1][9]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 4 5 Ionițoiu, Cicerone. Victimele terorii comuniste. Arestați, torturați, întemnițați, uciși. Dicționar (PDF). p. 98.
- 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Vasile, Lucian (). „Legendă și dilemă istorică. Biografia agentului dublu Mihail Țanțu” (PDF). Anuarul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. XI: 173.
- Vălenaș, Liviu (). Mișcarea Legionară – între adevăr și mistificare. Convorbiri cu Mircea Dimitriu (PDF). Timișoara: Marineasa.
- Țiu, Ilarion (). „Activități de opoziție după alegerile falsificate din noiembrie 1946. Cazul Mișcării Legionare” (PDF). Cogito. V (2): 30–46.
- 1 2 3 4 5 6 Țiu, Ilarion (). „Discriminarea în perioada comunistă. Viața deținuților politici legionari după eliberarea din închisori”. Sfera Politicii (168).
- 1 2 Țiu, Ilarion (). „Procesul „Marii Finanțe"”. IlarionȚiu.ro. Accesat în .
- 1 2 3 4 Ursu, Dragoș (). „Demostene Andronescu, martor și memorialist al reeducării. Strategii de supraviețuire socio-profesională și culturală în (post)comunism” (PDF). Anuarul Institutului de Istorie Orală. XVII: 187–209.
- ↑ Roske, Octavian, ed. (). Mecanisme represive în România, 1945–1989. Dicționar biografic (PDF). A–C. București: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. p. 466.
- 1 2 3 „East European Perspectives: The Romanian Radical Return” (în engleză). Radio Europa Liberă/Radio Libertatea. . Accesat în .
- ↑ Chioreanu, Nistor (). Cristian, Marius, ed. Morminte vii. Iași: Institutul European. ISBN 973-95671-9-3.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Interviu-documentar autobiografic: Nistor Chioreanu, fost deținut politic, YouTube, Fundația Ion Gavrilă Ogoranu.