Radu Gyr
| Radu Gyr | |
Fotografia oficială a lui Radu Gyr din arhiva CNSAS (1968) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1] Câmpulung, România |
| Decedat | (70 de ani)[1] București, România |
| Înmormântat | Mănăstirea Petru Vodă |
| Cetățenie | |
| Religie | creștinism |
| Ocupație | jurnalist poet dramaturg |
| Limbi vorbite | română |
| Activitate | |
| Partid politic | Mișcarea Legionară |
| Studii | Universitatea din București Colegiul Național Carol I din Craiova |
| Patronaj | Universitatea din București |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
| Literatura română | ||
| Istoria literaturii române | ||
|
Evul mediu | ||
| Curente în literatura română | ||
|
Umanism -
Clasicism | ||
| Scriitori români | ||
|
Listă de autori de limbă română | ||
| Portal România | ||
| Portal Literatură | ||
| Proiectul literatură | ||
| Parte din seria |
| Fascismul în România |
|---|
Radu Gyr (pseudonimul literar al lui Radu Demetrescu; n. , Câmpulung, România – d. , București, România) a fost un poet, dramaturg, eseist, ziarist și politician român de extremă dreaptă, legionar. O perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică a profesorului Mihail Dragomirescu apoi, conferențiar la Facultatea de Litere și Filosofie din București.
Se alătură Mișcării Legionare, ajungând șef al regionalei Oltenia, iar la scurt timp este recunoscut oficial ca poet al acestei organizații.[2]
Biografie
[modificare | modificare sursă]Viață timpurie, educație
[modificare | modificare sursă]Radu Gyr s-a născut la poalele Gruiului din Câmpulung Muscel - de unde, prin derivație, pseudonimul literar Gyr -, ca fiu al actorului craiovean Coco Demetrescu.
A debutat la 14 ani cu poemul dramatic „În munți”, publicat în revista liceului „Carol I” din Craiova, al cărui elev era, iar ca student la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București a publicat volumul „Liniști de schituri” în 1924.
A fost de mai multe ori laureat - în 1926, 1927, 1928 și 1939 - al Societății Scriitorilor Români, și al Institutului pentru Literatură și Academiei Române. A colaborat la revistele „Universul literar”, „Gândirea”, „Gândul românesc”, „Sfarmă-Piatră”, „Decembrie”, „Vremea”, „Revista mea”, „Revista dobrogeană”, „Ramuri”, „Adevărul literar și artistic” (vezi și la wikisource), „Axa” (revistă legionară publicată în 1932), „Iconar” (v. Mircea Streinul) etc., precum și la ziarele „Cuvântul”, „Buna Vestire” și „Cuvântul studențesc” (ziar național-creștin publicat în anii 1923-33). A scris povești pentru copii semnând cu pseudonimul „Nenea Răducu”[3]. A fost laureat al Premiului „Adamachi” al Academiei Române.
În timpul guvernării legionare, Radu Gyr a fost director general al teatrelor și a exclus actorii evrei din teatrele românești, suspendând subvențiile și sancționând companiile care îi angajau. Totodată, a făcut abstracție la înființarea Teatrului Barașeum, care a devenit singurul teatru evreiesc suportat, concentrând artiștii evrei.[4]
După al Doilea Război Mondial este condamnat pentru implicarea sa în Rebeliunea Legionară din 1941, apoi este judecat și recunoscut ca criminal de război pentru activitățile desfășurate în timpul războiului, iar în 1959 este condamnat din nou pentru reluarea activității legionare.[5]
În 1958 a fost arestat și în 1959 condamnat la moarte, sub acuzarea de instigare la insurecție armată[6], cu poezia-manifest „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”[6], sentință comutată la 25 de ani de muncă silnică. În închisoarea din Aiud, Gyr a fost supus unui aspru regim de detenție. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.[6]
Radu Gyr a murit la vârsta de 70 de ani, în data de 29 aprilie 1975, din cauza unei congestii cerebrale (accident vascular cerebral) urmată de o infecție masivă în sânge (septicemie). Organismul său fragil suferea de boli grave netratate în cei aproape 16 ani de penitență în închisori precum Aiud și Văcărești, el contractase tuberculoză (TBC - infiltrat pulmonar), hepatită și un prolaps rectal gangrenat, fiindu-i refuzată constant asistența medicală.[7]
În anul 1975 a fost înmormântat în cimitirul Bellu Catolic, iar în anul 2012 a fost reînhumat, împreună cu soția sa, Flora, din inițiativa Părintelui Iustin Pârvu, în cimitirul din curtea Mănăstirii Petru Vodă.
Comandant legionar și director al teatrelor
[modificare | modificare sursă]Fiind fascinat de imaginea lui Corneliu Zelea Codreanu, se înscrie în Mișcarea Legionară și devine comandant legionar și șef al regiunii Oltenia[8]. Datorită relației strânse între cei doi, Codreanu îl caracterizează pe Gyr ca un om de mare talent și plin de suflet, care „lucrează pe linia ideologică legionară”[9].
Radu Gyr a fost autorul mai multor scrieri dedicate Mișcării Legionare, precum și al textelor unor imnuri legionare: imnul neoficial legionar, „Sfânta tinerețe legionară”, imnul „Moța și Marin” (dedicat lui Ion Moța și Vasile Marin, legionari căzuți în luptă la Majadahonda în 1937 în timpul războiului civil din Spania împotriva forțelor republicane), și „Imnul muncitorilor legionari”.[10]
Candidează de două ori pentru a deveni parlamentar din partea Mișcării Legionare - în anul 1933 și în anul 1937. În 1937, a fost înscris pe aceeași listă cu Corneliu Zelea Codreanu, la Olt[11].
În anul 1938, Gyr a fost arestat și deținut - prima sa detenție - în lagărul de la Miercurea Ciuc alături de Mircea Eliade, Nae Ionescu, Mihail Polihroniade și alți intelectuali legionari, la ordinul regelui Carol al II-lea.
În timpul Statului Național-Legionar (septembrie 1940 - ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
În data de 6 octombrie 1940, defilează alături de grupuri de legionari la parada legionară din București, organizată la o lună după abdicarea regelui Carol al II-lea[12].
Ca director general al teatrelor, potrivit Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului din România, urmând directivele legionare, Radu Gyr i-a înlăturat pe artiștii de origine evreiască din teatrele din toată țară, cu interdicția de a apărea pe scenele teatrelor românești. Legionarii de la teatrele din România i-au persecutat actorii evrei și pe cei cu simpatii de stânga, concediindu-i sau refuzând să-i plătească. Potrivit documentelor CNSAS[13], Gyr a menținut legături directe cu actrița Marietta Sadova, căruia i-a solicitat să recruteze noi membri ai Mișcării Legionare din rândul colegilor săi de la Teatrul Național, demers care „s-a realizat în mare măsură”.
Fiindcă în reprezentația din 13 ianuarie 1941, la Teatrul Regina Maria, a jucat o actriță evreică, Radu Gyr transmite un „sever avertisment public companiei Bulandra-Maximilian-Storin”. Totodată, a decis suspendarea subvenției bugetare pe care Ministerul Cultelor și Artelor o acorda acestei companii[14]. În paralel, în ciuda presiunilor exercitate de Radu Gyr, Liviu Rebreanu, în calitate de director a Teatrului Național, refuză să o concedieze pe actrița evreică Leny Caler.
În timpul conducerii sale, se înființează Teatrul Barașeum în București, singurul teatru evreiesc agreat în acea perioadă, unde a „ghetoizat” comunitatea artistică evreiască din România. Ulterior, susținători ai regimului fascist au susținut că teatrul a putut să funcționeze în toată perioada guvernării antonesciene datorită „toleranței” regimului antonescian față de cultura evreiască.[15].
Pe data de 22 ianuarie 1941, în timpul desfășurării Rebeliunii Legionare, cu ajutorul scriitorului Haig Acterian, Gyr ține un discurs de pe balconul Teatrului Național din București, îndemnând mulțimea să atace și să ocupe Palatul Telefoanelor[16][17]. Ulterior, împreună cu un grup de legionari, organizează rezistența împotriva Armatei Române în sediul Ministerului Cultelor.[18]

Pentru contribuția sa în timpul rebeliunii, este condamnat de Tribunalul Militar al Comandamentului Militar al Capitalei la 12 ani de închisoare corecțională, pentru săvârșirea infracțiunii de „uneltire contra ordinei sociale existente în Stat”. Condamnarea a presupus șase ani (maximul de pedeapsă prevăzută de art. 260) la care s-au adăugat alți șase ani, prin „aplicațiunea agravantă” prevăzută de art. 268 din Codul penal, pentru că, în urma acțiunilor incitatoare ale lui Gyr, rezultaseră victime omenești, morți în fața Teatrului Național, în operațiunea de asalt asupra Palatului Telefoanelor[19][20].
Trimiterea pe front sub Antonescu
[modificare | modificare sursă]Ulterior condamnării pentru rolul avut în timpul Rebeliunii Legionare, este eliberat din detenție și, trimis pe front, pentru „reabilitare”. La Sărata, în anul 1942, a fost grav rănit. Întors din război rănit și cu poemele în raniță, Gyr a publicat în 1942 (la editura Gorjan) volumul (cenzurat) „Poeme de răsboiu”, în care povestește că a trecut Nistrul, Odesa până în stepă - întorcându-se rănit de pe front acasă la soție.
Detenții din perioadele postbelice
[modificare | modificare sursă]În 1945, a fost încadrat în procesul „lotului ziariștilor fasciști” și condamnat la 12 ani de detenție de către Tribunalul Poporulu. Instanța a constatat că, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, prin activitatea sa publicistică, a glorificat asasinatele politice și a promovat ideologia dictatorială. Totodată, a compus versuri și imnuri cu caracter legionar, menite să incite tineretul la violență. S-a mai reținut că a fost un susținător al regimurilor filo-hitleriste, a militat pentru instaurarea dictaturii în România și a sprijinit războiul Germaniei împotriva Aliaților prin articolele publicate în ziarul „Capitala”.
Colaborator al Securității
[modificare | modificare sursă]În perioada finală a detenției sale la Penitenciarul Aiud între anii 1961–1962, pe fondul procesului de reeducare tardivă, Gyr a intrat în atenția organelor de represiune. Conform documentelor din arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) puse în valoare de istorici contemporani, poetul a semnat note informative și materiale destinate Securității sub diverse nume conspirative, precum „Gym Bard”, „Bard” sau „Ioachim Pușcașu”.
În martie 1963, printr-o decizie operativă, a fost eliberat din penitenciar înainte de decretul general de grațiere din 1964. După eliberare a semnat articole de propagandă în publicația „Glasul Patriei”, editată de Securitate pentru diaspora, prin care erau criticați foști lideri și camarazi ai Mișcarea Legionară.
Istoriografia și memorialistica închisorilor oferă nuanțe diferite asupra acestei perioade. Pe de o parte, se evidențiază caracterul sistematic al colaborării administrative și retribuțiile primite de poet, iar pe de altă parte, foști colegi de detenție și „memorialiști ai fenomenului concentraționar”, precum Marcel Petrișor sau Demostene Andronescu, au apărat memoria lui Gyr, argumentând că acțiunile sale din ultimii ani de viață au fost rezultatul direct al unei distrugeri fizice și psihice absolute, cu pretextul că poetul, care fusese anterior condamnat la moarte, suferea de afecțiuni medicale grave în urma anilor grei de temniță, și a cedat exclusiv sub regimul de teroare, șantaj și presiune extremă exercitat de regimul comunist asupra sa și a familiei sale.
Citate apologetice și recepția literară
[modificare | modificare sursă]Radu Gyr a fost apreciat de membrii Mișcării Legionare și a simpatizanților lor.
- Horia Sima: „Visul lui Gyr este acela al ierarhiei valorilor, care îl smulge pe individ din zoologie și-l înzestrează cu dimensiunea transcendentalului.”
- Atanasie Berzescu: „În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbărbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. („Lacrimi și sânge”).
Înainte de 1989 Gyr a fost ignorat, cu excepția criticului Nicolae Manolescu, care l-a menționat în volumul al doilea din „Poezia românească modernă” (1968).
În schimb, criticul literar Prof. Univ. Bogan Crețu a arătat că opera lui Radu Gyr are valoare literară scăzută, niciodată recunoscută în critica românească, în ciuda premiilor de care a beneficiat în perioada interbelică, premii politice. Acesta a apreciat că Radu Gyr este „total defazat literar vremurilor sale”, continuând o poezie tradiționalistă de secol XIX, deși era contemporan cu moderniștii și avangardiștii. El consideră că Gyr scrie despre teme arhaice — strămoși, haiduci, ortodoxie — fără legătură cu spiritul modern al epocii. În viziunea lui Crețu, Gyr este un poet minor, „bun versificator”, dar fără valoare majoră, autor al unei poezii „emoționale și melodramatice”, dominate de „kitsch sentimental”[21].
Operă
[modificare | modificare sursă]Poezie
[modificare | modificare sursă]- Liniști de schituri , Craiova (1924) (volumul de debut)
- Plânge Strâmbă-Lemne, Craiova (1927)
- Cerbul de lumină, București (1928)
- Stele pentru leagăn, Râmnicu Vâlcea (1936)
- Cununi uscate, București (1938)
- Corabia cu tufănici, București (1939)
- Poeme de răsboiu, București (1942)
- Balade, București (1943)
Conferințe
[modificare | modificare sursă]- Făuritorii unui ideal, București, 1932
- Studențimea și Idealul Spiritual, București, 1935
- Femeia în eroismul spiritual, moral și național, București 1936
Prefețe
[modificare | modificare sursă]- Emil Muracade, Pulbere de stele (poeme), București, 1937
- George Șoimu, Popas în lacrimi București, 1937
- Petre Duță, Poezii patriotice București, 1937
Alte scrieri
[modificare | modificare sursă]- Scufița roșie, 1937
- Corabia cu tufănici, 1939
- Eposul popular iugoslav, 1935 (în colaborare cu Anton Balotă)
Volume publicate postum
[modificare | modificare sursă]- Poezii din închisori, Editura Cuvântul Românesc, Canada, 1982
- Poezii, vol. I-III (Sângele temniței, Balade, Stigmate, Lirica orală), îngrijire Simona Popa, Timișoara, Editura Marineasa, 1992-1994
- Anotimpul umbrelor, sonete și rondeluri, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1993
- Ultimele poeme, ediție îngrijită și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1994
- Calendarul meu: prietenii, momente și atitudini literare, ediție îngrijită, cu o prezentare biobibliografică de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1996
- Baba Cloanța Cotoroanța. Povestiri pentru copiii cuminți, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997
- Bimbirică automobilist, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Bimbirică aviator, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Crucea din stepă. Poeme de răsboiu, ediție îngrijită și note de Ioan Popișteanu, prefață de Barbu Cioculescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998
- Pragul de piatră, poezii, îngrijire și postfață de Barbu Cioculescu, București, Editura Vremea, 1998
- Balade, ediție îngrijită de Ioan Popișteanu, postfață de Adrian Popescu, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999
- Era o casă albă, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000
- Liniști de schituri (versuri), București, Editura Vremea, 2000
- Sângele temniței. Stigmate (versuri), București, Editura Vremea, 2003
Traduceri
[modificare | modificare sursă]- Joseph Kessel, Păpușa, București, f.a.
- Jack London, Când și-aduce omul aminte...București, f.a.
Premii
[modificare | modificare sursă]- Premiul Societății Scriitorilor Români pentru poezie decernat de 4 ori (1926, 1927, 1928, 1939).
- Premiul Adamachi al Academiei Române
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 Biblioteca Națională a Franței. „Radu Gyr” (în franceză). Autoritatea BnF[*]. Wikidata Q19938912.
- ↑ „RADU GYR – CONDUCĂTORUL LEGIONARILOR DIN OLTENIA” (PDF). ARHIVELE OLTENIEI. line feed character în
|titlu=la poziția 37 (ajutor) - ↑
- „Poezia orală”, Timișoara, Editura Vremea, 1994.
- ↑ Comisia Internațională pentru Studierea Holocaustului în România (). Raport final. p. https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf.
- ↑ „Fenomenul Radu Gyr. Trebuie sau nu separat poetul de legionarul colaborator cu Securitatea? O discuție necesară”. Europa Liberă România.
- 1 2 3 Mariana Iancu. „Versurile pentru care Radu Gyr a fost condamnat la moarte. Pedeapsa i-a fost comutată apoi în 25 de ani de muncă silnică”. Accesat în 9 martie 2020. Verificați datele pentru:
|access-date=(ajutor) - ↑ Redactor (). „Cum și-a prevăzut Radu Gyr sfârșitul”. ATITUDINI - Mănăstirea Paltin. Accesat în .
- ↑ Gavrilă-Ciobotea Ion Leone. „Arhivele Olteniei” (PDF).
- ↑ Codreanu, Corneliu Zelea. Pentru Legionari. p. https://ro.wikisource.org/wiki/Pentru_legionari.
- ↑ Clark, Roland. Sfântă tinerețe legionară.
- ↑ https://romania.europalibera.org/a/fenomenul-radu-gyr-trebuie-sau-nu-separat-poetul-de-legionarul-colaborator-cu-securitatea-o-discutie-necesara/33620532.html. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ Sorin Lavric, Noica și mișcarea legionară, Ed. Humanitas, București, 2007, p. 239
- ↑ CNSAS MS, Fond I 209489, vol. 2, f. 2.
- ↑ Marius Mircu, Oameni de omenie în vremuri de neomenie, Hasefer, București, 1996, p. 210
- ↑ „Teme antisemite în discursul public” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ Mihail Sebastian, Jurnal 1935–1944, București, Editura Humanitas, 2021, p. 291, 302, 306.
- ↑ Bejan., Cristina A. (). Intelectualii și fascismul în România Interbelică. Asociația Criterion. Litera. p. 305.
- ↑ Clark, Roland (), Holy Legionary Youth, Cornell University Press, ISBN 978-0-8014-5634-3, accesat în
- ↑ Tribunalul Militar al Comandamentului Militar al Capitalei, Secția I, Sentința nr. 690 din 9 iunie 1941, Arhiva CNSAS, P 000276, Vol. 13.
- ↑ „Fenomenul Radu Gyr. Trebuie sau nu separat poetul de legionarul colaborator cu Securitatea? O discuție necesară”. Europa Liberă.
- ↑ Oana Despa. „Fenomenul Radu Gyr. Trebuie sau nu separat poetul de legionarul colaborator cu Securitatea? O discuție necesară”. Europa Liberă România.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Adrian Popescu, Lancea frântă. Poezia lui Radu Gyr, eseu, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1995
- Hans Bergel, Un poem de Radu Gyr și opt eseuri. Prefață de Peter Motzan, traducere de Mariana Lăzărescu, Editura Arania, Brașov, 1995
- Ioana Cistelecan, Poezia carcerală, Pitești, Editura Paralela 45, 2000
- Dicționarul general al literaturii române, coordonator general Eugen Simion, E-K, București, Editura Univers Enciclopedic, 2005
- Claudio Mutti, Mircea Eliade, legiunea și noua inchiziție, București, Editura Vremea, 2001
- Atanasie Berzescu, Lacrimi și sânge (Memorii), Timișoara, Editura Marineasa, 1999
- Ioan Ianolide, Întoarcere la Hristos. Document pentru o lume nouă, București, Editura Cristiana, 2006
- Hotnews Sfinții închisorilor (articol 2007)
- Adevărul literar și artistic, 6 martie 1994
- Rost, nr. 14-15, aprilie-mai 2004 (număr închinat lui Radu Gyr)
- Răzvan Codrescu, În căutarea Legiunii pierdute, ed. a II-a, Editura Christiana, București, 2012.
- Ana Selejan, Glasul Patriei. Un cimitir al elefanților în comunism, Editura Vremea, București, 2012.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Al. Florin Țene, Întoarcerea din cruciadă - Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste, Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020
Legături externe
[modificare | modificare sursă]- Site dedicat poetului Radu Gyr Arhivat în , la Wayback Machine.
- Radu Gyr, Poezii
- „Radu Gyr vorbea de suferințele lui cu multă detașare”, 27 decembrie 2009, Simona Chițan, Evenimentul zilei
- Serial - Sfintii Inchisorilor Radu Gyr-poetul care l-a coborat pe Iisus in celula, 5 noiembrie 2007, Ionut Baias, HotNews.ro
- Radu Gyr, poetul care L-a coborât pe Iisus în celulă, 6 aprilie 2013, Laurențiu Ungureanu, Adevărul
- Radu Gyr, 3 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
- DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. A aparut o carte cu totul inedita, la Editura Tipo Moldova - Iasi, 15 aprilie 2012, Ziaristi Online
- Istoria unei poezii care a făcut istorie Arhivat în , la Wayback Machine., 13 noiembrie 2012, Dan Boicea, Adevărul
- „Glasul Patriei‟. Gazeta de propagandă a regimului comunist din România pentru diaspora, Radio Europa liberă, 9 ianuarie 2013.
- Mărturia mitropolitului Bartolomeu Anania despre suferințele lui Radu Gyr Arhivat în , la Wayback Machine., 2 martie 2011, Daniela Cârlea Șontică, Ziarul Lumina
- Pod de aur peste apele suferinței lui Radu Gyr, 16 mai 2010, Daniela Cârlea Șontică, Ziarul Lumina
- Nașteri în 1905
- Nașteri pe 2 martie
- Decese în 1975
- Decese pe 29 aprilie
- Absolvenți ai Universității din București
- Cadre didactice universitare ale Facultății de Litere și Filosofie din București
- Condamnați la moarte care nu au fost executați
- Deținuți politici din România
- Directori de teatre români
- Dramaturgi români
- Eseiști români
- Înmormântări în Cimitirul Bellu
- Jurnaliști români
- Legionari
- Oameni din Câmpulung
- Pedagogi români
- Persecutați de către organele de stat ale României comuniste
- Persoane grațiate sau amnistiate
- Poeți creștini români
- Poeți români din secolul al XX-lea
- Revista Gândirea
- Români cunoscuți sub pseudonimele folosite
- Scriitori cunoscuți sub pseudonimele folosite
- Antisemitism